În ce condiții puteți primi pensie anticipată

Articole de la același autor
Doliu în presa constănțeană. A murit ziaristul Darius Martinescu
13 Octombrie 2021
„Nu vă mai îngrămădiți!”, mesajul angajaţilor de la Casa de Pensii
04 Octombrie 2021
Doliu în lumea medicală din Constanţa. A murit dr. Viorel Tode
29 Septembrie 2021
Unii cititori ne-au întrebat care sunt criteriile ce stau la baza deciziei de stabilire a pensiei anticipate. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depune de către solicitant, la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu a persoanei îndreptățite la acordarea pensiei, începând cu data îndeplinirii condițiilor de pensionare. Pensia anticipată se cuvine de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, se acordă de la data înregistrării cererii și se plătește de la data încetării calității de asigurat, după caz.
Apoi, la data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă, din oficiu, și se recalculează prin valorificarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare, după caz, a plății pensiei.
Cuantumul pensiei anticipate parțiale, în schimb, se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare. Ca urmare, pensia anticipată parțială se cuvine de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, se acordă de la data înregistrării cererii și se plătește de la data încetării calității de asigurat, după caz. De precizat că cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depun de către solicitant, la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu a acestuia (persoanei îndreptățite la acordarea pensiei), începând cu data îndeplinirii condițiilor de pensionare.
Top articole din Social
OFICIAL! SE ÎNCHID barurile, cluburile şi discotecile, la CONSTANŢA!
14 Octombrie 2021
Acces doar cu permis, în Peninsulă, de la 1 noiembrie. Ce amenzi riscaţi
20 Octombrie 2021
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 26 Septembrie 2021
Duminică, 10 Octombrie 2021
Marţi, 21 Septembrie 2021
Sâmbătă, 16 Octombrie 2021