În drum spre litoral, cu locomotiva Hora

249
1

Articole de la același autor

Pasagerii care aleg să călătorească spre litoralul Mării Negre au, începând de ieri, ocazia să admire și să meargă cu un tren care iese din tipare. Pe locomotivă este pictată o horă românească, în culori autentice. Locomotiva Hora, botezată astfel de artistul vizual Carmen Nistor, datorită motivelor transpuse de pe costumele populare românești pe exteriorul locomotivei electrice, este rezultatul colaborării dintre CFR Călători, brandul românesc de lacuri și vopsele Policolor, și Carmen Nistor, artist vizual, pasionat de transpunerea culorilor și motivelor românești pe suprafețe neconvenționale.

Proiectul Moving Art - Hora este parte a campaniei Redescoperă Culorile României și se bucură de susținerea Policolor și CFR Călători, două branduri românești cu tradiție, care vor aduce în premieră culoare și un transport prietenos călătorilor. Proiectul promovează într-o manieră inedită, tradițiile românești - Hora, aducându-le în atenția tuturor într-o formă neconvențională, dar atractivă.

Pentru realizarea proiectului, artistul vizual Carmen Nistor și-a mutat atelierul de pictură în Depou și, în timp record, a finalizat pictura de peste 150 mp, folosindu-se exclusiv de pensulă. "Acest proiect a constituit o adevărată provocare datorită dimensiunii asumate, a specificului suprafeței și a limitărilor impuse de anumite repere ale locomotivei. Am gândit proiectul la începutul primăverii, am lucrat timp de cinci zile, însumat aproximativ 64 de ore, pentru ca locomotiva să pornească la timp în cursă", a declarat Carmen Nistor, ambasador în proiectul Redescoperă Culorile României.

Locomotiva Hora va străbate traseul București - Constanța până pe 15 septembrie cu Trenurile soarelui, iar din toamnă aceasta va ajunge și în alte puncte turistice din România, promovând în continuare simbolurile tradiționale. 

Comentează știrea

Mihai
22 iulie 2015
oferta

Cautam colaboratori pentru publicare anunturi. Se lucreaza comod de acasa maxim 3 ore pe zi, in functie de abilitati. Cerinte: calculator, conexiune internet , rabdare, cunostinte minime PC, seriozitate, perseverenta, atentie la detalii . Nu este necesara experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Pentru informatii trimiteti textul ,,info’’ la adresa : [email protected]

Articole pe aceeași temă

Marţi, 30 Iunie 2015
Stire din Cultură-Educație : La Jupiter,  spectacALL INCLUSIVE
Pagina a fost generata in 1.7008 secunde