Zilele Asistenței Sociale la Constanța

"În spatele unei fețe prietenoase se poate ascunde un demon"

164
< 1 min citire
Mâine, 27 martie, începând cu ora 17,00, sala mare a Casei de Cultură din comuna Cumpăna va găzdui manifestarea prilejuită de Zilele Asistenței Sociale la Constanța. Evenimentul, intitulat "Capcanele socializării pe internet - În spatele unei fețe prietenoase se poate ascunde un demon", va reuni reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, cadre didactice, elevi, părinți, precum și reprezentanți ai administrației publice locale. 
Manifestarea se adresează elevilor Liceului Tehnologic "Nicolae Dumitrescu", dar și tinerilor din comunitate, care vor primi informații, consiliere și sprijin din partea specialiștilor.
De asemenea, sub egida "Zilelor Asistenței Sociale", Colegiul Național al Asistenților Sociali, prin Structura Teritorială Constanța - Tulcea, în parteneriat cu Departamentul de Psihologie și Asistență Socială al Universității "Ovidius" din Constanța, organizează simpozionul cu tema "Responsabilitate, Comunitate, Participare socială". Evenimentul va avea loc tot mâine, pe 27 martie 2013, în Aula Magna a Universității "Ovidius" din Constanța.
Prin tema manifestării, se dorește aducerea în atenția publicului larg a faptului că asistenții sociali sunt persoanele care aduc plus-valoare societății și economiei românești prin activitatea profesională desfășurată, activitatea acestora având o importanță socială enormă în stabilirea echilibrului social.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0381 secunde