"Împreună combatem discriminarea!"

173
Grupul informal de tineri Future Vision, format din beneficiari ai fundației "World Vision" România, a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, workshop-ul intitulat "Împreună combatem discriminarea!", în cadrul proiectului "Zero discriminare, 100% participare!", finanțat de Programul Tineret în Acțiune. Alături de cei cinci membri ai grupului informal, organizatori ai workshop-ului, au participat douăzeci și cinci de tineri din județul Constanța, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. 

Proiectul "Zero Discriminare, 100% Participare" va fi implementat de grupul informal de tineri Future Vision, în perioada 1 februarie - 30 iulie 2013 și are scopul de a încuraja toleranța, deschiderea și acceptarea socială în rândul comunităților locale din județul Constanța, față de grupurile vulnerabile și dezvoltarea premiselor de integrare socială, educațională și economică a acestora.

Obiectivele grupului sunt promovarea comportamentelor tolerante față de grupurile vulnerabile, în rândul tinerilor și publicului larg, în comunitatea locală din Constanța și integrarea problemei discriminării persoanelor din categorii vulnerabile pe agenda publică a orașului Constanța.

Această inițiativă își propune să susțină acțiuni inovative de informare în rândul elevilor și studenților, plecând de la premisa că, informați din primii ani de liceu, tinerii vor alege practici și atitudini nondiscriminatorii, pe care le vor promova la nivelul întregii comunități.

Agenda workshop-ului a cuprins prezentarea proiectului "Zero discriminare, 100% participare!", o prezentare pe tema discriminării și categoriilor vulnerabile "Virusul HIV - SIDA, cum creează excludere - mituri și metode de prevenire", o prezentare pe tema "Aspecte psihologice ale discriminării și efectele sale în plan comportamental" și un training despre "Pași de urmat în organizarea unei campanii de advocacy".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Diverse : Tata, discriminat în abecedare
Luni, 15 Octombrie 2012
Stire din Fun : Incendiu cu discriminare
Pagina a fost generata in 0.2397 secunde