Între oameni și oraș - spațiul public devine infrastructura invizibilă a vieții sociale

Un oraș nu mai este doar un decor al vieții moderne, ci un actor activ în modul în care se formează comunitățile. Intervențiile de la TILIA - Summitul Orașelor din România, evenimentul organizat recent la Iași de către Fundația IULIUS în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), au arătat că designul urban influențează direct relațiile dintre oameni, de la întâlniri întâmplătoare, până la felul în care o comunitate își construiește încrederea.

Invitatul special al primei ediții a TILIA - Summitul Orașelor din România, reputatul urbanist Charles Montgomery, și-a construit intervenția pe baza unor studii de caz din Vancouver, Paddington Central și San Francisco, unde spațiul public a fost analizat nu doar ca infrastructură, ci ca mecanism de producere a comportamentelor sociale. În centrul observațiilor sale s-a aflat ideea că nivelul de încredere dintre oameni nu este o constantă culturală, ci poate fi modelat de felul în care sunt gândite orașele, de modul în care spațiile comune încurajează sau descurajează interacțiunea și coeziunea comunitară.

Dincolo de arhitectură, miza reală pare să fie felul în care spațiul construit influențează comportamente, întâlnirile și, în cele din urmă, calitatea vieții sociale. Spațiul dintre clădiri este mai important decât clădirile în sine, a fost una din ideile centrale discutate la Iași, mutând centrul de greutate de la arhitectură ca formă, la oraș ca experiență umană.

În intervențiile lor, și arhitecții celebrului birou internațional de arhitectură Foster + Partners au insistat asupra faptului că nu zidurile și formele clădirilor construite definesc orașul, ci spațiul dintre ele, acel teritoriu aparent neutru în care oamenii se întâlnesc, se evită, se observă sau se ignoră.

Arhitecții Foster + Partners, despre transformările profesiei

Stefan Behling, Susanne Danz și Maximilian Zielinski, reprezentanți ai Foster + Partners, au discutat despre viitorul arhitecturii și despre transformările accelerate ale profesiei.

Stefan Behling a subliniat că una dintre schimbările esențiale ale momentului este trecerea de la o arhitectură concentrată exclusiv pe eficiența construcțiilor la una orientată spre spațiul dintre clădiri și impactul asupra comunității: „Pierderea metrilor pătrați pentru construcție sunt compensați de interesul publicului pentru acel spațiu. Investiția în exterior, în spațiile dintre construcții, înseamnă investiția în viitor și în calitatea vieții oamenilor".

În aceeași logică a schimbării de paradigmă, Stefan Behling a vorbit și despre presiunea tehnologică asupra profesiei de arhitect, arătând că inteligența artificială modifică deja modul de lucru în proiectare: „Nu a fost niciodată mai greu ca acum de prevăzut ce va fi în viitor. Există schimbări dramatice, mai multe decât am avut pe parcursul vieții. Randările se fac deja cu AI, crearea de opțiuni se face tot cu AI. Ceea ce nu poate face AI este să distingă între 500 de opțiuni și să o aleagă pe cea optimă. Pentru părțile elementare din arhitectură inteligența artificială va fi disruptivă și va elimina multe sarcini. Pentru firmele mari este riscant, pentru că ele nu vor mai avea nevoie de atât de mulți oameni".

În completare, Susanne Danz a amintit că profesia de arhitect a traversat deja multiple transformări tehnologice, de la desenul manual la modelarea digitală, sugerând că adaptarea face parte din însăși natura disciplinei, în timp ce Maximilian Zielinski a privit schimbarea ca pe o oportunitate, în care AI permite o complexitate mai mare a proiectelor și o utilizare mai eficientă a timpului de lucru.

Relația spațiu – comportament – natură

În această logică, orașul nu mai este un fundal al vieții cotidiene, ci un actor care o modelează subtil. Felul în care sunt organizate piețele, trotuarele, parcurile sau zonele de tranzit influențează direct disponibilitatea oamenilor de a interacționa. Un spațiu dominat de trafic și fragmentare produce izolare, în timp ce unul gândit pentru pietoni creează premisele formării de comunități.

Această relație dintre spațiu și comportament este completată de rolul naturii, care nu mai este privită ca element decorativ, ci ca infrastructură esențială pentru echilibrul psihologic și social al orașului. În această interpretare, spațiile verzi nu doar reduc stresul individual, ci creează și un alt tip de sociabilitate, mai relaxată, mai deschisă, mai puțin fragmentată.

Discuția a ajuns, inevitabil, și la efectele pe termen lung ale urbanizării asupra oamenilor, inclusiv asupra sănătății mintale. Ideea că trebuie să înțelegem ce ne face urbanizarea, mută responsabilitatea designului urban din zona estetică în zona de impact social și psihologic.

În acest context, transformarea orașelor presupune și o repoziționare a priorităților de mobilitate, care nu se referă doar la infrastructură, ci la redistribuirea spațiului social. Orașul nu mai este doar un spațiu de traversat, ci unul în care merită să rămâi.

Proiectele IULIUS reconfigurează orașe

În aceeași direcție, proiectele dezvoltate în România de IULIUS, inclusiv cel planificat pentru Constanța, pot fi citite ca încercări de a reconfigura orașul nu doar ca infrastructură comercială sau rezidențială, ci ca spațiu de viață colectivă, în care întâlnirea dintre oameni devine criteriu de proiectare, nu efect secundar.

Proiectul IULIUS de la Constanța, de pe fosta platformă industrială de nord a Oil Terminal, are ca miză nu doar reconversia unui teren de 38 de hectare poluat și inactiv, ci transformarea lui într-un spațiu urban mixt, în care parcul, zonele culturale, retailul și infrastructura publică sunt gândite ca o rețea de interacțiune socială. Proiectul, estimat la peste 800 de milioane de euro, urmărește îndeaproape această idee discutată la TILIA: orașul nu e o sumă de funcțiuni separate, ci o platformă de viață comună.