Invazie de alge pe litoral: "Constanța și sudul litoralului, cele mai afectate"

808
3

Articole de la același autor

De câteva zile, vremea este perfectă pentru plajă, pe litoral. Norii s-au risipit, în sfârșit, soarele și-a reintrat în drepturi și temperaturile au ajuns aproape de pragul caniculei. Odată cu creșterea valorilor termice din aer, a crescut și temperatura apei mării.

Așa se face că, în ultimele zile, și-au făcut apariția și algele. Pe unele plaje se poate vorbi deja despre o invazie, în altele prezența este încă în limitele cantităților normale. Turiștii sunt nevoiți să ignore plantele verzi-albastre de la mal. Pe unii nu îi deranjează, alții sunt însă revoltați de această situație.

Echipele Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, administratorul plajelor, lucrează cot la cot cu cei care au închiriat sectoarele, pentru a aduna algele și a oferi tot confortul turiștilor. Plantele sunt strânse noaptea, astfel încât să nu îi deranjeze în timpul zilei pe cei de pe plaje, și, din fericire, deocamdată, nu au mai apărut situații ca în anii trecuți, când din cauza plantelor putrezite, aerul era irespirabil, la mal.

"În momentul de față ne confruntăm cu o prezență peste limitele normale a algelor, la malul Mării Negre. A fost semnalată situația în municipiul Constanța, dar și în zona de sud a litoralului, din Eforie, spre Mangalia", a confirmat Stelică Hagi, directorul adjunct al ABADL. Potrivit acestuia, în zonele în care cantitatea de alge este mai scăzută, curățarea zonei revine în responsabilitatea celor care au închiriat sectoarele.

"La un aport de alge constant intervin chiriașii, însă atunci când este vorba despre invazii, se intervine organizat de către instituția noastră. Noi colectăm alge numai noaptea, pentru a diminua disconfortul turiștilor, și le transportăm la gropile de gunoi autorizate. Această înflorire a algelor, este un fenomen normal la Marea Neagră, în această perioadă a anului, dar noi avem tot ce ne trebuie și intervenim în permanență", a mai spus reprezentantul ABADL.

"Cineva nu își face datoria așa cum trebuie!"

Nu atât de bucuroși sunt turiștii, care cred că autoritățile nu se implică suficient.

"Nu este normal să vii la mare și să nu poți intra în apă. La mal, este plin de alge. Copiii se tem de ele, le este silă să le atingă. Trebuie să-i luăm în brațe și să-i trecem de zona verde. Cred că cineva nu își face datoria așa cum trebuie, aici", ni s-a plâns Corina S., din București.

Alții sunt mai îngăduitori și înțeleg că este vorba despre un fenomen natural, care nu poate fi stăpânit.

"Am auzit că faptul că înfloresc algele este semn bun, că apa mării este curată, nu este poluată. Este drept că este neplăcut să te atingi de ele și să ieși verde din apă, dar asta este!", s-a arătat resemnat un turist din Galați.

De ce vin algele la mal

Eutrofizarea este un fenomen care apare în timpul verii, când la temperaturi ridicate cresc și concentrațiile de nutrienți din apă. Procesul de eutrofizare este cauzat de cantitățile mari de substanțe nutritive prezente în apă, care, în asociere cu diferiți poluanți, au un efect negativ, de reducere a biodiversității.

Unul din primele semne ale prezenței unei cantități mari de nutrienți este dezvoltarea abundentă a algelor, fenomen cunoscut sub denumirea de "înflorire algală". Înflorirea algală și dezvoltarea plantelor acvatice determină, însă, reducerea transparenței apei și a oxigenului, cu impact negativ asupra faunei.

Comentează știrea

TUTU
31 iulie 2014
II DOARE LA POPOU DE ALGELE SCARBOASE SI CARE PUT

de cativa ani asa este cand afara este f cald, DAR NIMANUI NU II PASA.........DESTRABALARE SI LA PRIMARIE SI LA CEI CE DETIN PLAJELE SI LA APELE ROMANE .I DOARE LA POPOU DE ALGE

ion
31 iulie 2014
minti

Cum draq ai tot ce-ti trebuie mah si litoralul colcaie de alge ??? Chiar asa ne iei de prosti ? Ar trebui sa vina cineva sa te scoata in suturi si flegme din biroul ala al tau din care nu prea iesi ! Minti ca un ordinar pe banii nostri !

marketglory
31 iulie 2014
marketglory

w w w.marketglory.com/strategygame/Parmalat (copiaza link-ul in browser fara spatii) www.marketglory.com/strategygame/Parmalat MarketGlory este un simulator economic, politic, social si militar in care aveti posibilitatea de a va converti moneda virtuala in bani reali. Fiecare jucator din comunitatea MarketGlory are posibilitatea sa: munceasca, infiinteze companii, candideze la guvern, recomande referali, sa dobandeasca grade militare si sa-si construiasca propria organizatie. Drumul catre povestea de succes in Market Glory este strategia personalizata a fiecarui jucator din comunitatea Market Glory. Aici nu exista limita de timp, unii vor atinge obiectele mai repede si altii mai tarziu. Important este sa fii prezent in Market Glory si sa iti dezvolti ceea ce iti da satisfactii in acest joc. Succesul este rezultatul unei activitati care are la baza actiune si perseverenta. In orice domeniu din viata cei care nu renunta cu siguranta reusesc si isi ating toate obiectivele. Astfel un succes in Market Glory iti asigura un venit substantial si in viata reala. Banii nu aduc fericirea, ci numarul lor. 100 ron virtuali in joc sunt 1 euro. 1 euro real, care se poate scoate la un moment dat, cand ai ajuns la 20 euro. Fiecare om adus iti poate aduce zilnic intre 1 - 10 euro, daca ai rabdare si jucati amandoi. emal: [email protected] YM: stanciuadrian33

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7563 secunde