Să o salvăm pe Larisa! Trebuie operată de urgență!

"Își făcea planuri de facultate când a aflat că are cancer"

9128
2

Articole de la același autor

Larisa Gașpăr, în vârstă de 19 ani, tocmai a absolvit Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanța. În timp ce se pregătea de banchetul de sfârșit de liceu, la fel ca toate tinerele absolvente, acesteia i s-a făcut rău, mai concret, a simțit că nu-și mai poate controla piciorul. Acest lucru se întâmpla în timp ce proba sandalele pentru seara în care trebuia să se distreze cu colegii săi. 


Rudele fetei povestesc că, la 2-3 zile după banchet, Larisei i s-a făcut rău, ajungând la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Acolo, medicii i-au făcut un RMN la coloana vertebrală și când au văzut că rezultatul este bun, i-au mai făcut un RMN la cap, în urma căruia s-a descoperit că Larisa are o tumoare cerebrală de aproximativ 8 cm, în partea dreaptă. 


Vestea a venit ca un trăznet peste toți membrii familiei, care acum încearcă să o salveze pe Larisa. Fata trebuie operată cât mai urgent, zilele acestea, însă familia nu dispune de suma necesară pentru operație și spitalizare, care se presupune că depășește 10 mii de euro. 


"Părinții ei sunt despărțiți, dar fiecare încearcă să facă tot posibilul pentru a o opera cât mai repede. Tatăl său este distrus, lucrează non-stop, pentru a strânge banii necesari pentru operație. Larisa va fi operată la Spitalul Monza din București. Încă nu știm de câți bani este nevoie, dar bănuim că ar fi vorba de 10 mii de euro, doar pentru operație. O fostă colegă de-a ei, care a suferit exact de aceeași boală, a fost operată, cu câțiva ani în urmă, iar acum este foarte bine. Operația în sine costă câteva mii de euro, dar spitalizarea pe zi este foarte scumpă și nu știm câte zile o vor ține internată. Medicii ne-au spus că este o tumoare greu de operat și că trebuie scoasă de urgență. Larisa are această tumoare de 10 ani, dar abia acum a început să se manifeste, de aceea nimeni nu a știut nimic, nu a avut niciun simptom", a declarat mătușa adolescentei, Ana-Maria Neagoe. 


Se face un apel la umanitate, pentru toți cei care o cunosc sau nu o cunosc pe Larisa, pentru că ea, la fel ca fiecare dintre noi, merită o șansă, merită să fie salvată. 


Contul în care puteți dona bani pentru operația și spitalizarea Larisei este RO51INGB0000999903739246, pe numele Ana-Maria Neagoe. 


Comentează știrea

un om
13 iulie 2017
Sri si serviciile ar trebui desfiintate

De ce nu face nimeni legatura intre acest caz si articolul de alaturi cu sucurile toxice facute din substante chimice, care otravesc de fapt oamenii? Ce fac Serviciile cu organele de control care au permis de 28 ani genocidul romanilor cu astfel de produse toxice? Cei care ar fi trebuit sa verifice aceste lucruri ar trebui inchisi

Ganditi-va
13 iulie 2017
Munca

Dragi tineri lasati facultatea si alegeti munca dupa terminarea liceului de alfabetizare/ facultatea inseamna o noua meserie, deci veti fi muncitori cu o calificare superioara/ nu mai faceti facultati numai de dragul diplomelor, este obositor si costisitor !!!

Pagina a fost generata in 0.789 secunde