ITM/ Amenzi și dosare penale pentru firmele prinse cu muncă la negru

344
1
ITM/ Amenzi și dosare penale pentru firmele prinse cu muncă la negru - itmcasapensii1939-1349851432.jpg
Corpul de control Relații de Muncă din cadrul I.T.M. Constanța a verificat în luna septembrie un număr de 367 agenți economici din care 77 au fost sancționați, aplicându-se 84 sancțiuni contravenționale. 66 societăți comerciale au primit amenzi totale de 447.300 lei.

"Au fost depistați 26 angajatori care practicau munca fără forme legale, unde s-au aplicat  sancțiuni contravenționale în valoare  360.000 lei , fiind găsite 36 de  persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă", precizează purtătorul de cuvânt al I.T.M. Constanța, Flori Vișan.

Potrivit acesteia, în primele trei trimestre al acestui an au fost verificați un număr de 4.413 agenți economici din care 946 au fost sancționați, fiind aplicate 1.080 sancțiuni din care 776 amenzi în valoare totală de 5.557.100 lei și 304 avertismente.

În total, până în prezent, inspectorii de muncă au identificat 303 angajatori care practicau munca fără forme legale. 291 din aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi  in valoare totală de  4.400.000 lei. 556 persoane nu aveau încheiat contract individual de muncă, astfel încât pentru 12 angajatori a fost sesizat  Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța pentru a stabili dacă sunt întrunite prevederile art. 264 (3) din Legea nr. 53/ 2003,  aceștia având un număr total de 116 persoane fără forme legale.

Comentează știrea

Alis
22 decembrie 2015
Ctr munca

Buna seara si firma Reussen Garden pct in popesti leordeni functioneaza cu munca la negru angajatii sunt pacaliti ca au contract desi nu se semneaza nimik cum e posibil Asa ceva

Articole pe aceeași temă

Luni, 08 Octombrie 2012
Stire din Eveniment : 420 de amenzi în ultimele 24 de ore
Pagina a fost generata in 0.7202 secunde