Un jandarm ce a fost obiectul unui fake news ajuns viral pe TikTok la protestul lui Călin Georgescu din 24 ianuarie este cel care îi îndeamnă pe oameni să nu cadă în capcana dezinformării. Şi face asta tot pe TikTok, platforma unde fanii lui Georgescu sunt foarte activi.
“Salut! Sunt Adrian. Probabil mă ştii din postările care s-au viralizat pe reţelele de socializare, în care se spunea că mi-am dat demisia pentru că părinţii mei participaseră la protest. Era o dezinformare. Nimic din ce se scria nu era adevărat.
Nu mi-am dat demisia, iar azi sunt în faţa dumneavoastră pentru că vreau să vă transmit un mesaj foarte important.
Urmează alte proteste. Nu te lăsa dezinformat de mesajele care circulă pe social-media, fără ca ele să fie confirmate de o sursă oficială.
Informează-te întotdeauna din surse credibile şi nu distribui mesajele care distorsionează adevărul.
Alături de colegii mei, voi fi în dispozitivul de ordine publică la protestele care urmează să se desfăşoare.
Nu uita că noi suntem acolo pentru siguranţa ta. Respectă recomandările noastre, protestează paşnic, delimitează-te de orice formă de violenţă şi anunţă autorităţile atunci când observi încălcări ale legii!
Nu uita că fiecare gest contează şi doar împreună putem să asigurăm un protest paşnic, unde drepturile fiecăruia sunt respectate”, explică jandarmul, în clipul video postat pe reţeaua socială.
În luna ianuarie, pe TikTok s-a propagat o imagine în care acesta ar fi demisionat după ce şi-ar fi întâlnit părinţii la protestul pentru susţinerea lui Călin Georgescu.
În doar câteva ore de la postare, clipul a strâns mii de vizualizări şi sute de distribuiri.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.