Concurs "La ce oră veniți la cabinet, domnule doctor?"

368

Articole de la același autor

Policlinica Spitalului Județean a intrat în vizorul Casei Județene de Asigurări
de Sănătate Constanța (CJAS) după ce mai mulți pacienți au reclamat că medicii lipsesc de la program și că pacienți sunt nevoiți să aștepte ore în șir pentru o consultație.
Vineri, în jurul orei 8.30, inspectorii CJAS au efectuat un control pentru a verifica cele semnalate.

Numai că ora aleasă nu a fost tocmai potrivită pentru a depista cadrele medicale care nu își respectă programul.
În Policlinică, programul începe la ora 7.00. Inspectorii CJAS au mers din cabinet în cabinet și le-au explicat medicilor care este obiectivul controlului. "La ce oră veniți la program?", au fost întrebați medicii din cabinete. Greu de crezut că vreunul dintre ei să recunoască faptul că întârzie sau că pleacă mai devreme de la cabinet, în timp ce pacienții bolnavi așteaptă o consultație. Toți au spus că pacienții așteaptă mult pentru că vin cu noaptea-n cap, de la ora 6 dimineața, și că de aceea sunt uneori iritați. Întrebat la ce oră ajunge la program, un medic de la ORL a recunoscut că vine la "șapte jumătate, opt fără un sfert".
În fața inspectorilor CJAS, toți medicii au explicat că își fac treaba așa cum pot mai bine, că fac totul pentru ca pacienții să fie mulțumiți, că merg la cursuri de perfecționare, că nu pleacă de la cabinet până nu consultă toți pacienții și că, dacă au vreo urgență în spital și sunt solicitați, fac tot posibilul să lase un medic înlocuitor.
Dar oare câți dintre medici ar mai fi fost găsiți la cabinete în cazul în care controlul ar fi fost efectuat puțin după ora 7 dimineața sau înainte de ora 20.00?! Inspectorii CJAS au promis că vor face controale și la ore mai puțin potrivite.
Printre altele, inspectorii au ajuns ieri în cabinetele de chirurgie, ORL, ortopedie, ginecologie, dermatologie, urologie. Toți medicii au fost găsiți la program.
Policlinica 1 se va afla în continuare sub monitorizarea CJAS, iar inspectorii vor mai face controale. Din păcate, este foarte greu ca medicii să fie convinși să-și schimbe mentalitatea și să respecte codul deontologic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1968 secunde