La sfârșitul acestei luni, va intra în circulație primul tren electric pe ruta București - Brașov

275
2 min citire
La sfârșitul acestei luni, va intra în circulație primul tren electric pe ruta București - Brașov - primul-tren-electric-1731233917.jpg
Primul tren electric Alstom Coradia cumpărat de România de la compania franceză a intrat în teste de anduranță, a anunțat secretarul de stat în Transporturi Ionuț Cristian Săvoiu. Acesta este primul tren electric nou achiziționat de statul român în ultimii 20 de ani. Trenul urmează să stea în teste timp de 10 zile, așa că ar putea fi dat în circulație în jur de 19-20 noiembrie. Acesta este primul tren din cele 37 de unități de lung parcurs care urmează să fie livrate de Alstom și să intre în circulație pe parcursul anilor 2024 și 2025.
Astăzi (sâmbătă, 9 noiembrie – n.r.), a avut loc prima zi de teste de anduranță pentru primul tren livrat de Alstom, care urmează să fie introdus în circulație cu călători. Trenul a parcurs cu succes și în grafic traseul dintre București și Brașov, marcând un moment istoric pentru modernizarea infrastructurii feroviare din România. În cadrul testelor, trenul va acoperi aproximativ 700 km pe zi, timp de 10 zile consecutive, completând astfel cei 10.000 km de teste de anduranță, conform contractului de servicii feroviare de transport călători. Vestea vine din partea ARF – Autoritatea pentru Reformă Feroviară în colaborare cu Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România", a transmis secretarul de stat Săvoiu.
Primul tren Alstom Coradia urmează să circule pe ruta de circulaţie Bucureşti Nord-Ploieşti Vest-staţiunile de pe Valea Prahovei-Braşov.
Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF şi predate spre operare CFR Călători în acest contract de servicii publice, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract: Bucureşti – Constanţa; Bucureşti – Craiova; Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara; Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara – Arad; Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0426 secunde