Lege promulgată: Alocaţia de stat va fi indexată anual cu rata medie a inflaţiei

185
< 1 min citire
Lege promulgată: Alocaţia de stat va fi indexată anual cu rata medie a inflaţiei - alocatii-stat-1699807598.jpg
Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei a fost promulgată, recent, de preşedintele Klaus Iohannis. Măsura a fost luată în contextul majorării preţurilor pentru toate categoriile de bunuri şi servicii, arată actul normativ. De la începutul anului trecut, alocaţia pentru copiii de până la 2 ani a fost stabilită la 600 de lei, iar pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani, la 243 de lei. În cazul minorilor cu handicap, alocaţia este de 600 de lei. Alocaţia de stat li se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, precum şi majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani. Adulţii cu handicap beneficiază, de asemenea, de o indemnizaţie compensatorie, între 60 şi 350 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 20 Iulie 2021
Stire din Economie : Inflația depășește prognozele
Pagina a fost generata in 0.0414 secunde