Consilieri locali constănţeni se reunesc, joi, 30 septembrie, în şedinţa ordinară a Consiliului Local a lunii septembrie.
Pe ordinea de zi se află 43 de proiecte de hotărâre şi alte patru proiecte sunt pe liste suplimentare. Două dintre cele mai importante proiecte de hotărâre ce vor fi supuse votului consiliului local sunt cele de stabilire a preţului gigacaloriei pentru sezonul rece, pentru perioadele noiembrie – decembrie 2021 şi ianuarie – martie 2022.
De asemenea, vor fi votate proiecte de investiţii majore în infrastructura medicală a municipiului Constanţa, dar şi în spaţii verzi şi de aprobare a bugetului local.
Sunt prezenţi 26 de consilieri locali. Primarul Vergil Chiţac participă la şedinţă. Edilul a informat consilierii locali cu privire la deplasările sale la Varna, în Bulgaria, şi la Salonic, în Grecia, pentru întărirea relaţiilor cu administraţiile din localităţile respective. La Varna, acesta a vizitat Academia Navală. La Salonic, primarul Constanţei a fost însoţit de doi oameni de afaceri, Ion Duşu şi Stere Samara. Aceştia au vizitat comunitatea de români din oraşul grec.
Proiectele de hotărâre nr. 6 şi 7 au trecut, ulterior, cu unanimitate de voturi.
La proiectul de hotărâre nr. 8, privind
aprobarea preţului local al energiei termice furnizată de către Societatea
Termoficare Constanţa SRL în municipiul Constanţa, începând cu data de 1
septembrie 2021, la onsilierul local USR, Dumitru Caragheorghe, a propus ca,
înaintea votului, să se aprobe subvenţia aprobată pentru preţul gigacaloriei. „Nu
trebuie ascunse sub preş mizeriile din ultimii ani", a spus consilierul Dumitru
Caragheorghe.
Viceprimarul Ionuţ Rusu a luat cuvântul
susţinând că „preţul gigacaloriei, propus la 1.034 de lei, este preţul real,
care include şi pierderile care de ani de zile se duc efectiv în plământ. Aceşti
bani se îngroapă efectiv în pământ. Preţul propus ar fi trebuit fi spus de
foarte multă vreme şi asumat de administraţiile precedente, s-a perpetuat o
minciună şi un populism. Administraţia Chiţac, împreună cu toţi consilierii, suntem
la momentul adevărului, mizeriile nu mai sunt ascunse sub preş".
Consilierul PSD, Costin Răsăuţeanu, a luat, la rândul său, cuvântul: „Am fost
condamnaţi să fim guvernaţi de PNL şi USR. Nu vorbiţi despre faptul că preţul
la energie, la gaze, la combustibil, a luat-o razna şi a explodat pe vremea guvernării
dvs.".
Primarul Vergil Chiţac: „Neplata preţului real
ani de zile a dus la acumularea de datorii către furnizori. Dacă nu ne raportăm
şi nu plătim şi pierderile, aceste datorii vor creşte şi, la un moment dat,
furnitprii oricând pot să ceară falimentul CET-ului. Dacă se întâmplă acest
lucru, am pus cruce şi ne-am luat adio de la sistemul centralizat de încălzire
al Constanţei. Ideea este ca de acum încolo să nu mai acumuleze datorii şi să
vedem cum vor putea plăti încet încet sumele deja datorate".
Consilierul local Dumitru Caragheorghe susţine ca subvenţia pentru populaţie să fie de 784 de lei, astfel încât cetăţenii să plătească în continuare 250 de lei, aşa cum au plătit şi iarna trecută.
Primarul Vergil Chiţac precizează că efortul bugetar este extrem de mare şi bugetul poate susţine doar o subvenţie de 734 de lei, astfel încât populaţia să plătească 300 de lei gigacaloria, în acest sezon rece. "Anul
viitor vin proiectele mari pe fonduri europene ce vor trebui cofinanţate. Avem toată susţinerea pentru cetăţeni. Propunerea mea este ca de la 250 lei preţul gigacaloriei să ducem la
300,.Primaria susţine diferenţa, iar cetăţeanul va avea un efort de 50 lei pe
gigacalorie".
Cu 11 voturi pentru, 8 voturi împotrivă si 7 abţineri, proiectul nu a fost adoptat.
Primarul Vergil Chiţac: "Bun, deci rămâne preţul vechi. În aceste condiţii, în prag de sezon rece, SC Termoficare Constanţa intră în faliment!"
Este supus la vot proiectul de hotărâre
privind stabilirea preţului local pentru populaţie al energiei termice
furnizată de către Societatea Termoficare Constanţa SRL şi a subvenţiei unitare
acordată populaţiei pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.
Proiectul a obţinut 10 voturi pentru, 9
împotrivă şi 7 abţineri şi nu a fost aprobat. Astfel, constănţenii vor plăti
acelaşi preţ pentru gigacalorie ca şi anul trecut, 250 de lei.
În continuare, a fost aprobat proiectul de
hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al
Societăţii Termoficare Constanţa SRL.
Sunt supuse votului mai multe proiecte de
modificare a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii la creşele
aflate în reabilitare.
Proiectele de hotărâre nr. 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17 au fost aprobate. De vot au trecut şi proiectele de hotărâre nr. 18, 19, 20, 21, 22 şi 23. Acesta din urmă vizează demararea studiilor pentru amenajarea a două parcuri de mari dimensiuni, unul în zona Tomis Plus, altul în zona Palazu Mare, pe malul Lacului Siutghiol.
Proiectul de hotărâre pentru revocarea HCL nr.
39/2009 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Construire 2 imobile:
2S+P+2E+T – parcare şi 2S+P+8-10E – Birouri şi Parcare, bulevardul Tomis, zona,
bl. TAV4, teren în suprafaţă totală de 1948 mp, dintre care 1.208 mp aparţinând
domeniului prival al municipiului Constanţa şi 740 mp aflaţi în proprietatea
Seaview Media SRL a fost aprobat.
De asemenea, Proiectul de hotărâre pentru încetarea
valabilităţii HCL nr. 168/2009 privind aprobarea Planului urbanistic zonal –
construire locuinţă D+P+2E, strada B.P. Haşdeu nr. 17 bis, teren în suprafaţă
de 120 mp, proprietate SC Velvet Art SRL a fost aprobat.
Proiectul de hotărâre privind revocarea
parţială a HCL nr. 82/1998 privind aprobarea documentaţiei PUD – amenajare şi
extindere sediu CEC, bulevardul I.G. Duca nr. 18 – Constanţa şi revocarea în
tot a HCL nr. 663/1999 privind modificarea hotărârii Consiliului local al
municipiului Constanţa nr. 82/1998 (PUD – amenajare şi extindere sediu CRC,
bulevardul IG Duca nr. 18 – Constanţa) şi Proiectul de hotărâre privind încetarea
valabilităţii HCL nr. 741/2008 privind modificarea HCLM nr. 66/1997 privind
aprobarea PUD – McDonalds drive, zona Delfinariu, teren în suprafaţă de 2.164
mp, domeniu privat al municipiului Constanţa, concesionat SC McDonalds România
SRL au fost adoptate.
Înaintea supunerii la vot a Proiectului de
hotărâre nr. 37 privind aprobarea raportului de evaluare nr. 186964/20.09.201
ce stabileşte diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării
reglementărilor urbanistice ale terenului situat în staţiunea Mamaia, zona
Hotel Dacia Nord, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare
autentificat sub nr. 4982/20.12/2002 şi a protocolului autentificat sub nr.
5244/19.11.2011 şi a Proiectului de hotărâre privind aprobarea raportului de
evaluare nr. 186973/20.09.2021 ce stabileşte diferenţa de preţ rezultată ca
urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului situat în
staţiunea Mamaia, zona Hotel Doina, ce a făcut obiectul contractelor de vânzare
cumpărare autentificate sub nr. 1944/14.12.2005 şi nr. 80/10.02.2017,
adiţionate, consilierul local USR, Dumitru Caragheorghe, a luat cuvântul şi a
anunţat că „toţi consilierii USR nu vor da votul pentru a permite construirea
unor monstruozităţi de betoane, în staţiunea Mamaia". Proiectul nr. 37 nu a
fost aprobat, întrunind 9 voturi pentru, 8 împotrivă şi 9 abţineri. De
asemenea, Proiectul nr. 38 nu a fost aprobat, având 9 voturi pentru şi 17
împotrivă.
La Proiectul nr. 39 privind aprobarea
documentaţiei de atribuire prin licitaţie publică a beneficiului contractului
de închiriere pentru imobilele (spaţii comerciale/terenuri) aflate ăn
administrarea sau proprietatea RAEDPP Constanţa, propunerea grupului PNL pentru
membru titular a fost Ionuţ Rusu, iar pentru membru supleant Adriana
Arghirescu, iar, din partea USR, membru titular – Mihai Ochiuleţ şi membru
supleant – Romeo Stavăr. În urma votului exprimat, toţi au fost validaţi. Ulterior,
proiectul a fost adoptat.
La Proiectul nr. 40 privind aprobarea
componenţei şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiei de
vânzare prin licitaţie publică a bunurilor imobile proprietate privată a
municipiului Constanţa, propunerile PNL au fost Cristian Omocea, Ateş
Casimceali şi Mihaela Andrei, pentru membri titulari, şi Costin Avătavului, Teodor
Popa, pentru membri supleanţi, iar, din partea USR, Florin Cocargeanu, Iulian
Călin, pentru membri titulari, şi Cristiana Popescu, Mihai Ochiuleţ şi Romeo
Stavăr, pentru membri supleanţi. Ace;tia
au trecut de votul colegilor lor. Pentru funcţia de preşedinte al comisiei de
vânzare prin licitaţie publică a bunurilor imobile proprietate privată a
municipiului Constanţa, a fost propus, din partea PNL, consilierul local
Cristian Omocea. Acesta a primit 26 de voturi pentru. Ulterior, a fost supus la
vot proiectul în integralitate şi a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.
La Proiectul de
hotărâre nr. 41, privind numirea membrilor provizorii în Consiliul de
administraţie al societăţii CT BUS SA Constanţa, grupul PNL l-a propus pe Sorin
Ţuţuianu, cel care este şi în prezent, iar grupul USR, pe avocatul Ştefan
Bitoleanu. Conform votului exprimat, ambii au fost aprobaţi. Proiectul a fost
aprobat ulterior, în urma votului.
La Proiectul de hotărâre nr. 42, pentru
completarea HCL nr. 74/2021 privind constituirea Comisiei mixte pentru
elaborarea Strategiei de sănătate a municipiului Constanţa 2021 – 2031, cu
modificările şi completările ulterioare, propunerea a fost făcută de Instituţia
Prefectului. Aisel Ismail a obţinut 25 de voturi pentru. Ulterior, proiectul a
fost adoptat.
Începe votul pentru lista suplimentară a ordinii de zi. Proiectul nr. 1 privind rectificarea bugetului
local pe anul 2021 a fost aprobat.
Înaintea votului pentru Proiectul nr. 2
privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea procesului de bugetare
participativă la nivelul municipiului Constanţa, consilierul local PSD, Costin
Răsăuţeanu, a luat cuvântul. „Aţi discutat cu oamenii înainte de a propune o
sumă, căci sunt banii lor din impozite şi taxe? De ce 5 milioane de lei şi nu
10 milioane de euro?", a spus Costin Răsăuţeanu.
Este vorba despre campania „Tu decizi pentru
Constanţa!”, prin care 5.000.000 lei pe an sunt direcţionate oentru proiectele
selectate în urma procesului de bugetare participativă. Cu 9 voturi pentru şi
16 abţineri, proiectul nu a trecut.
Înaintea supunerii la vot a Proiectului nr. 3
privind aprobarea necesităţii şi oportunităţii amplasării de echipamente pentru
exerciţii fizice, inclusiv de tip calisthenics, în parcurile din municipiul
Constanţa, domeniul public al acestuia, viceprimarul Ionuţ Rusu a anunţat că
toţi consilierii grupului PNL se vor abţine. „Considerăm că nu poţi să faci
exerciţii în parcuri, dacă vom îngheţa în case", a spus Ionuţ Rusu.
Consilierul USR Dumitru Caragheorghe: „Acest
tip de proiecte pot fi susţinute din fonduri europene nerambursabile, iar refuzul
de a aproba înseamnă refuzul de a atrage fonduri europene".
Consilierul PSD Costin Răsăuţeanu: „Aveţi
numai demagogie şi populism. Proiectul nu conţine nici măcar un impact bugetar!
A face exerciţii în parc este ca şi cum ai spune că vara este cald". Cu 8
voturi pentru şi 17 voturi abţineri, proiectul nu a fost adoptat.