Localități care nu beneficiază, astăzi, de curent electric

301
Localități care nu beneficiază, astăzi, de curent electric - curent-1690912871.jpg
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 2 august, între orele 9.00-17.00 vor rămâne fără curent electric consumatorii din municipiul Medgidia, cu domiciliul pe străzile Podgoriilor, Rahovei. În municipiul Constanța, sunt afectate, în intervalul orar 8:30 - 16:30, zona extravilană: U.M. 0406 (Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța - gospodărirea agrozootehnică), dar și străzile Cedrului, Frăsinului, Tisei, Sola 62. 


În același interval orar, nu va fi curent în localitatea Eforie Nord, pe străzile Spiru Haret, Bucegi, George Coșbuc, Plantelor, Gheorghe Doja, Mărăști, Mărășești, I.G. Duca, Alexandru Lăpușneanu, Tisei, Crișului, Decebal, Călugăreni, Anemonei, B. P. Hașdeu. Ultimele întreruperi vor avea loc în municipiul Medgidia, între orele 9:00 - 17:00, pe străzile Romană, Ovidiu, Tineretului, Oprea Haraciu, Radu Negru, aleea Trandafirilor, Călugăreni și Dorobanți. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4286 secunde