Distribuitorul de energie electrică anunță noi întreruperi programate ale alimentării cu energie miercuri, 29 iulie, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei.
În municipiul Constanța, alimentarea va fi întreruptă între orele 8:00 și 16:00 în Zona peninsulară, strada Marc Aureliu nr. 8, colț cu strada Sulmona, precum și pe strada Sulmona nr. 7A.
O altă întrerupere este programată în cartierul Abator, între orele 8:30 și 16:30. Sunt vizate mai multe societăți comerciale, instituții și blocuri din zona Pieței Abator, inclusiv magazine, cabinete medicale, farmacii, oficii poștale și străzi precum Albăstrelelor, Zambilelor, Aleea Albăstrelelor, Romaniței și Aleea Stânjeneilor.
În localitatea Topraisar, energia electrică va fi oprită între orele 9:00 și 17:00, pe mai multe străzi, printre care Grâușorului, Soarelui, Dacilor, Dobrogei, Inului, Salcâmilor, Piersicului și alte zone adiacente.
La Murfatlar, întreruperea este programată în intervalul 9:00-17:00 și în același interval orar, în localitățile Cheia, Grădina, Râmnicu de Jos și Râmnicu de Sus.