Locuinţe protejate pentru asistații social, la Băneasa. „Reformăm întregul sistem”

323
Locuinţe protejate pentru asistații social, la Băneasa. „Reformăm întregul sistem” - fondcaravanajpg22-1643029139.jpg

Articole de la același autor

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța derulează, în continuare, proiectul „Dizabilitatea nu este o barieră”, care urmăreşte dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități.

Pe scurt, este vorba despre caravana ce are drept scop informarea, conștientizarea și implicarea autorităților locale în procesul de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități prin dezvoltarea de servicii alternative, precum locuințele protejate și centrele de zi de recuperare.

În acest context, recent, echipa DGASPC a continuat întâlnirile cu reprezentanții primăriilor, școlilor, poliției și toate persoanele cu putere de decizie la nivelul unităților administrativ- teritoriale din localitatea Lipnița, care va beneficia de serviciile ce vor fi oferite in cadrul Centrului de zi ce se va înființa în localitatea Băneasa, alături de patru locuințe protejate. Scopul acestor caravane este acela de a aduce la cunoștința populației detalii referitoare la tot ceea ce înseamnă procesul de dezinstituționalizare, dar și la beneficiile înființării de noi centre de zi de terapie destinate persoanelor cu dizabilități pentru membrii comunităților.

„Reformăm tot ceea ce înseamnă sistem de protecție socială, în sensul în care se închid centrele de plasament de mare capacitate destinate copiilor, iar centrele pentru persoane cu dizabilități vor avea o capacitate redusă până la 50 de locuri”, a declarat Marin Ristea, expert conștientizare și facilitare comunitară.

În ceea ce privește obiectivul proiectului „Dizabilitatea nu este o barieră” ce vizează caravanele de informare legate de crearea serviciilor alternative de îngrijire a persoanelor adulte cu dizabilități prin înființarea locuințelor protejate și a centrelor de zi de recuperare, factorii de decizie din localitatea Lipnița (primar, poliție, profesori, educatori, asistenți sociali etc.) au fost informați cu privire la beneficiile extinderii serviciilor de terapie gratuite de care persoanele cu dizabilități din aceste comunități pot beneficia. Astfel, la Băneasa urmează să înceapă ridicarea a patru locuințe protejate cu o capacitate de zece locuri fiecare. De asemenea, o clădire urmează să fie reabilitată, modernizată și dotată cu tot ceea ce este necesar pentru un Centru de Zi cu o capacitate de 30 de locuri destinat atât beneficiarilor din sistemul de protecție, cât și tuturor persoanelor cu dizabilități din localitățile învecinate. Pe lângă locuințele protejate și centrul de zi din localitatea Băneasa, serviciile se vor extinde și în Chirnogeni, Topraisar, Nicolae Bălcescu și Negru Vodă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 01 Decembrie 2021
Stire din Social : Spuneţi NU violenţei asupra femeilor!
Pagina a fost generata in 0.4625 secunde