LUCRĂRI AMPLE, la Staţia de apă Constanţa. Când vine apa rece, în municipiu şi în localităţile afectate

438
LUCRĂRI AMPLE, la Staţia de apă Constanţa. Când vine apa rece, în municipiu şi în localităţile afectate - lucrariample1-1637226181.jpg

Articole de la același autor

Echipele RAJA au demarat, miercuri noapte, 17 noiembrie, lucrările de intervenţie pentru înlocuirea unor conducte şi vane de legătură la nivelul Staţiei de Tratare şi Pompare Palas, din municipiul Constanţa.

Ca urmare a desfăşurării lucrărilor, au rămas fără apă rece încă de azi-noapte, consumatorii din cartierul Palas și zona industrială Oierie Palas, cartierele Brătianu și Medeea, zona industrială, cartierul și zona industrială CET, cartierele Viile Noi și Sere, cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani, zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors), cartierul Faleză Sud, zonele industriale Caraiman și Oil Terminal, cartierele Far, Abator, Gară, ICIL, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori, zonele Baba Novac și Halta Traian, zona comercială Vest, precum şi cei din localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord și Techirghiol.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în prezent, lucrările decurg conform programului, iar furnizarea apei va fi reluată în jurul orei 14. „Pentru realizarea lucrărilor, au fost deschise numai în incinta stației şapte puncte de lucru și sunt implicați peste 120 de lucrători. Echipele de intervenție, dotate cu toate utilajele necesare au acționat fără întrerupere începând de seara trecută pentru realizarea intervențiilor în timp operativ. Totodată, s-au desfășurat lucrări de reabilitare și pe rețelele de distribuție de la nivelul municipiului Constanța, care au constat în schimbarea unor vane pentru sectorizarea sistemului, armături și instalații de aerisire a conductelor, necesare pentru evitarea producerii unor avarii”, precizează reprezentanţii RAJA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6235 secunde