Lucrări ENEL. Află aici unde se oprește curentul electric, mâine, la Constanța

127
1
Lucrări ENEL. Află aici unde se oprește curentul electric, mâine, la Constanța - electric-1433426640.jpg

Articole de la același autor

Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC Enel Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, mâine, în timpul lucrărilor.

Astfel, între orele 8,30 și 19,30, vor fi afectați consumatorii din localitățile Corbu, Mihai Kogălniceanu, Topalu, Gălbiori, Șiriu, Crișan, Crucea, Horia, Tichilești și Stupina - total, precum și cei din Hârșova - parțial, Dorobanțu - total și Ghindărești - parțial, zona stații de repompare SRPA Ghindărești, inclusiv SC Agromonet SRL.

De asemenea, între orele 9 și 18, sunt anunțate întreruperi în municipiul localitatea Valu lui Traian, cu stația de repompare Valu Traian.



Comentează știrea

rodica
4 iunie 2015
proiect

Succesul vine pentru cei care au o conștiință de succes. Asta scrie celebrul Napoleon Hill în cartea "De la idee la bani". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.562 secunde