Maestrul daltei. George Marincu, sculptor în lemn: „Trebuie răbdare şi un strop de suflet!”

Cu lucrări pe pereţi, desene mai vechi şi mai noi şi miros de lemn proaspăt, atelierul său emană inspiraţie şi linişte. Aproape de fereastră, pe masa de lucru sunt toate uneltele aliniate, iar, pe blat, o bucată mare de lemn cu desene pe alocuri, scobită în centru. E semn că i-am întrerupt lucrul lui George Marincu.

„Lucrez numai în picioare, pentru că este efort, este lemn şi necesită forţă. Şi stau aici, înconjurat de lucrările mele. M-am apucat de lucru, dar eu sunt ţăran, mă duc în grădină, mai sap, mai pun o legumă, apoi vin, mă spăl pe mâini, mă aşez în atelier şi devin artist. Uneori stau aici ore în şir, până noaptea târziu, alteori, când mă frământă un gând, o idee, nu îmi iese un detaliu, mă duc, mă culc şi dimineaţă, cu mintea limpede, reuşesc să fac”, ne povesteşte maestrul.

A început de la 21 de ani, când, după o suferinţă medicală, a renunţat la serviciul de atunci. „Am lucrat ca mecanic şi ca zidar, am fost totdeauna numărul unu la meseriile pe care le-am avut, dar nu îmi plăcea. Şi nu îmi plăcea să am un şef deasupra capului. Am renunţat brusc şi m-am întors la ceea ce am făcut de mic copil: desen. Am început cu artizanat, construiam căsuţe, pe care le vindeam în sezonul estival, în Mamaia”, dezvăluie artistul.



Unelte „cu poveste”

Din acel moment, toate planetele s-au aliniat pentru ca George Marincu, care a decis să-şi valorifice în gravură în lemn. La târgurile de artizanat a cunoscut un artist care făcea basorelief, a furat meserie de la el, a pus creionul pe hârtie şi s-a apucat de sculptură în lemn de tei. Apoi, a plecat la un bătrân meşteşugar de la Piteşti, care l-a luat sub aripa lui şi i-a dezvăluit din tainele cioplirii în lemn. Primele lucruri pe care le-a învăţat au fost să-şi confecţioneze singur uneltele. Aşa se face că şi în prezent lucrează cu dălţi ale căror mânere le-a făcut în urmă cu 37 de ani. Prima sa lucrare a fost „Ţăranca la fântână”. „Îmi luasem un stand în staţiunea Mamaia, unde eu eram propriul meu şef, şi am scos-o la vânzare. Şi am vândut-o cu 250 de lei, unei familii din Norvegia, cu care am rămas prieten ulterior. Pe vremea aceea, erau mulţi bani. Am prins curaj, am văzut că se pot câştiga bani şi am început să diversific gama de lucrări”, recunoaşte George Marincu.

A urmat cea de-a doua lucrare, pe care a vândut-o cu 5.000 lei unei familii din Suedia, care apoi i-a devenit client fidel.

De altfel, cea mai mare parte a lucrărilor sale sunt cumpărate de străini. „La general, foarte puţini constănţeni cumpără lucrări de tipul sculpturilor de lemn. Şi la târguri, expoziţii, constănţenii doar trec, se uită şi pleacă, nu sunt cumpărători. Eventual mai iau câte ceva doar pentru a oferi cadou. Majoritatea publicului şi clienţilor mei sunt din-afara ţării. Străinii preferă tematica rustică tradiţională românească, însă românii aleg mai ales lucrări cu motive religioase sau cu tematică de cramă”, ne spune maestrul.

Recunoaşte că se poate trăi din artă, din sculptură în lemn, însă numai dacă îţi îmbunătăţeşti permanent tehnica, lucrezi mult şi susţinut şi eşti dispus să dai mereu o bucăţică din sufletul tău în fiecare lucrare care pleacă împreună cu un client. Are însă şi un of: faptul că sculptura în lemn nu este suficient apreciată în Dobrogea. „Din păcate, la noi în Constanţa, lucrul meşteşugăresc nu este pus într-un loc de cinste şi de recunoaştere. În Dobrogea, putem să vorbim despre creaţii populare în zona costumelor, a ţesăturilor, dar în creaţia din lemn nu este absolut nimic. Nu este niciun creator şi nimic care să fie recunoscut pe plan local dobrogean ca şi creaţie din lemn autentică, tradiţională de câteva sute de ani. Nu a existat această tradiţie şi nu avem recunoaştere. În regiunea Dobrogei au fost câţiva meşteri care au făcut sculptură în lemn, dar am rămas foarte puţini. Din păcate, meseria nu se lipeşte de tineri. Marea problemă este răbdarea. Trebuie talent, dar şi să ai răbdare şi perseverenţă, să stai mult în picioare, să nu te opreşti din lucru chiar dacă oboseşti şi să pui şi un strop de suflet!”, ne mai spune George Marincu.