Magazinele second-hand, la mare căutare! "Suntem necăjiţi, nu ne mai permitem haine noi!"

2073

Articole de la același autor

Constănţenii sunt din ce în ce mai săraci şi fac faţă tot mai greu scumpirilor la alimente și facturilor pe care le au de plătit în fiecare lună. Chiar și așa, tot trebuie să se îmbrace, doar că, după ce trag linia la capitolul cheltuieli curente, le mai rămân doar câțiva amărâți de leuți, din care nu pot cumpăra mare lucru. În ultimă instanță, nu le mai rămâne altceva decât să recurgă la magazinele second-hand, unde sunt aduse haine deja purtate de alte persoane, dar care se vând la prețuri derizorii.

Există o vorbă în popor, și anume că nevoia te învață, iar viața i-a învățat pe foarte mulți români să se descurce cu puțin, să nu își mai cumpere anumite haine de firmă, chiar dacă și le doreau din tot sufletul, și să nu-și mai ia încălțăminte scumpă, pentru că, practic, pot umbla pe stradă și cu altfel de încălțări, nu neapărat unele pe care să dea 400-500 de lei. „Pe scurt, am ajuns să purtăm hainele altora, pentru că, pur şi simplu, suntem necăjiţi, nu ne mai permitem haine noi. Avem o viaţă second-hand, purtăm şi haine la mâna a doua. Dacă faci o piaţă mai consistentă, scoţi din portofel cel puţin 350 de lei. Dacă mai ai de luat şi ceva medicamente, plăteşti dările către stat, nu mai rămâi cu nimic, or, în aceste condiţii, eşti nevoit să cumperi ce este mai ieftin şi nu ceea ce vrei”, ne-a declarat Irina. M. din Constanţa.

Şi Iustin A. îşi ia haine tot de la second-hand, chiar în fiecare lună. Nu îi este ruşine că a recurs la această variantă şi spune că a cumpăra haine din magazinele de second- hand este chiar cea mai bună şi ieftină soluţie în vremurile pe care le trăim. „De ce să îmi fie rușine să iau haine din aceste magazine? Nu este deloc deplasat să porți o haină de calitate bună și la un preț redus, fie ea cumpărată la mâna a doua. Desigur, aici nu au cum să ajungă mereu numai lucruri bune, unele mai au mici defecte, câte o gaură sau vreo pată, dar au prețuri bune. Le iei acasă și le speli și sunt ca noi”, a adăugat bărbatul.

„Din salariul pe care îl câştig, nu îmi permit să îmi reînnoiesc garderoba, dar am găsit varianta ideală, aşa că vin aici săptămânal și sunt foarte mulțumită”, a explicat o femeie motivul pentru care merge la second-hand.

La un tur prin magazinele de haine la mâna a doua, am observat că este multă animaţie şi că produsele se vând ca pâinea caldă oriunde, indiferent de cartierul în care sunt localizate.

„În ultima perioadă, am avut tot mai mulţi clienţi. Prețurile imbatabile pe care le practicăm îi atrag ca un magnet pe clienții aflați în căutarea unor obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte de calitate, majoritatea sub eticheta unor firme renumite”, a precizat, la rândul său, un comerciant.

Pe scurt, magazinele de acest profil au devenit extrem de atractive în rândul cumpărătorilor, care le aleg, în principiu, datorită prețurilor mici şi abia apoi datorită calității produselor.

Un alt vânzător ne-a mărturisit că numărul clienţilor s-a dublat, comparativ cu cel pe care îl avea înainte de pandemia de Covid-19. „Nouă ne trec zilnic pragul persoane din diferite clase sociale şi toţi vor să se îmbrace ieftin, aşa că venim în întâmpinarea lor cu oferte cât mai variate”, a completat acesta. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Pagina a fost generata in 2.1552 secunde