Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric

159
Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric - curent-1621447194.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Joi, 20 mai, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii din comuna Cumpăna, de pe străzile Osman Gafar, Crinului, Salcâmului, Caltunaşi, Berzei, Transformatorului, Crizantemei, Monumentului, Preot Alexandru Dumitrescu şi Alexandru Alimănişteanu şi cei din localitatea Esechioi. Între orele 9.00 şi 14.00, sunt anunţate întreruperi în oraşul Cernavodă, iar, între orele 9.00 şi 16.00, în localitatea Cuza Vodă.

De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra şi vor fi întreruperi temporare în municipiul Constanţa, pe strada Cuza Vodă şi pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, la blocurile 10, LV 16, LV 17, LV 18, LV 19, LV31, LV 32, în oraşul Ovidiu, pe străzile Romană şi Dacia, şi în localitatea Lazu, pe străzile Gheorghe Bariţiu, Răzoare, Mărului, Cireşului, Alexandru Averesu, Muncii, Grădinilor, Topolog, Ovăzului, Biruinţei, Păpădiei, Inului, Grâului, Olarilor, Câmpiei, precum şi la staţia de pompare Constanţa – Sud.

În acelaşi interval, se va opri curentul în localităţile Negureni, Brebeni, Rariştea, respectiv la moara din localitatea Ion Corvin, şi în localităţile Carvăn Mare, Carvăn Mic, Lipniţa. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5464 secunde