Majorări salariale pentru personalul bugetar! Ce spune Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale

298
1
Majorări salariale pentru personalul bugetar! Ce spune Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - jmhhc2g9ywe1zwuwzdmwotazzja2njc2-1659798425.jpg
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale propune acordarea, începând cu luna august, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepţia celui care ocupă funcţii de demnitate publică şi a personalului încadrat la nivelul administraţiei publice locale, conform unui proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul ministerului, scrie Agerpres.

"La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, cu modificările ulterioare, se introduc următoarele prevederi: acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021; acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022", se arată în Nota de fundamentare a proiectului de OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Citește mai departe...

Comentează știrea

Constantin
6 august 2022
erorile celor ce se substituie neamului

După ce vor termina de vândut ce a mai rămas din tara asta, cine ii va mai plati pe toți acești "excedentari" ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6135 secunde