Majorat la Mare Nostrum

401
Aniversare importantă în organizația Mare Nostrum, care a împlinit, zilele acestea, 18 ani de activitate.


Sărbătoarea a fost un prilej de a face o rememorare a întregii activități, în cadrul unui simpozion intitulat "Mare Nostrum de la început și până în prezent". Au vorbit despre "Primii pași" - Lucian Ionescu, director Mare Nostrum între anii 1994 și 2004, despre Conservarea biodiversității marine în proiectele Mare Nostrum - Manuela Samargiu, președinte Mare Nostrum, despre Educația pentru dezvoltare durabilă realizată de Mare Nostrum - Carmen Bucovală, membru în boardul Mare Nostrum, despre Managementul deșeurilor în viziunea Mare Nostrum - Laura Boicenco, director executiv Mare Nostrum între anii 2004 - 2008 și membru în boardul Mare Nostrum, iar Mihaela Cândea, actualul director executiv, a prezentat proiectele actuale derulate de Mare Nostrum.
ONG Mare Nostrum este organizația care a sărbătorit, pentru prima dată în România, Ziua Internațională a Mării Negre, pentru informarea și conștientizarea publicului cu privire la problemele ecologice ale Mării Negre. 
Anul acesta este foarte important pentru organizație, după cum a declarat Mihaela Cândea: "18 ani de Mare Nostrum înseamnă pentru noi, pe lângă un bilanț al realizărilor noastre, o provocare pentru continuarea drumului deschis. 2012 a adus la Mare Nostrum trei mari proiecte în domenii noi și inovative: vom instala primul recif artificial de pe litoralul românesc cu rol de biofiltru, vom amenaja primele patru trasee interpretative în patru arii protejate din Dobrogea și vom demara primele acțiuni de limitare a cantității deșeurilor marine".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Septembrie 2012
Stire din Social : Delfin viu, eșuat pe plaja Tataia
Vineri, 28 Septembrie 2012
Stire din Monden : Salsa de senzație
Pagina a fost generata in 0.4208 secunde