Mamaia, Năvodari și Eforie au cele mai murdare sectoare de plajă

1049
Suntem în plină perioadă de foc a sezonului estival și sute de mii de turiști au ales litoralul românesc pentru a-și petrece vacanța de vară.  Unii însă au fost dezamăgiți de plaje. 


O monitorizare recentă realizată de echipa organizației nonguvernamentale Mare Nostrum arată că în stațiunile Mamaia, Năvodari și Eforie sunt cele mai murdare sectoare de plajă. 


"Monitorizarea deșeurilor în zona cos-tieră a județului Constanța este o activitate devenită tradiție la Mare Nostrum. Ea presupune cuantificarea deșeurilor marine, cu scopul de a susține evaluările naționale și regionale, pro-movează dezvoltarea managementului deșeurilor, măsurile de control și punere în aplicare a acestora și ne ajută să înțelegem nivelul amenințărilor reprezentate de deșeurile marine asupra florei și faunei litorale", a explicat Cecilia Pătrăhău, purtătorul de cuvânt al Mare Nostrum. 


Pentru a face cât mai temeinic și pe baze științifice acest lucru, echipa a aplicat criteriile și standardele metodologice, cu privire la starea ecologică bună a apelor marine, adoptate de Comisia Europeană printr-o decizie, încă din 1 septembrie 2010. 


"Astfel, am identificat câteva eșantioane de plajă, de 100 de metri lungime, care acoperă o suprafață întinsă de la linia apei până la zona înierbată sau betonată. Aceste zone vor fi monitorizate de două ori pe an", au mai adăugat reprezentanții Mare Nostrum. 


Au fost selectate șapte sectoare de plajă situate în Saturn, Costinești, Eforie Sud, Constanța - pe plaja extinsă din spatele Universității "Ovidius", Mamaia Nord - zona Scoica Land, Năvodari - în zona Taberei și la Corbu. 


De remarcat este și faptul că plajele din Constanța au crescut considerabil în ultimul an, iar acestea nu fuseseră, încă, vizitate de turiști, în momentul monitorizării. 


De asemenea, sectoarele alese au un grad relativ de curățenie, evitându-se cele foarte curate, respectiv cele foarte mur-dare. În acest fel, datele sunt repre-zentative și pot fi extrapolate pentru tot litoralul. 


Brichete, scutece, seringi, în nisip 
Rezultatele primei activități, de anul acesta, arată că au fost monitorizați 39.535 metri pătrați de plajă, cu o abundență a deșeurilor de 0,098 deșeuri pe metru pătrat. 


Cele mai murdare au fost sectoarele din Eforie (0,23 deșeuri/m2) și Năvodari (0,22/m2), iar cel mai curat sector a fost cel din Constanța, cu 0,01 deșeuri/m2. Cele mai întâlnite deșeuri au fost cele realizate din material polimeric artificial, pungi din plastic, sticle de băuturi, paie și bețe pentru mestecat, pahare sau mucuri de țigară. 


De asemenea, au fost găsite și alte elemente, precum brichete, scutece, seringi, odorizante sau recipiente și sticle pentru detergenți. 
"Cele mai multe astfel de deșeuri au fost pe plaja din Mamaia, cu 852 ele-mente, fiind urmată de plaja din Nă-vodari, cu 580 elemente, și plaja din Saturn, cu 429 elemente", mai preci-zează echipa Mare Nostrum. 


Cele mai puține deșeuri fac parte din categoria "altele", iar aici sunt incluse diverse elemente medicale (tampoane, plasturi, bandaje) sau cărbuni. Astfel de deșeuri au fost întâlnite pe plajele din Eforie, Mamaia și Corbu. 


Pericol pentru oameni și pentru mediu 
Cu acest prilej, au fost colectate 88,22 kg de deșeuri. Cea mai mare cantitate a provenit de pe sectorul din Mamaia - 25,1 kg, fiind urmat de sectoarele Saturn și Eforie. Polul opus se găsește la Costinești, cu doar 0,820 kg, acesta fiind cel mai curat sector monitorizat. "Deșeurile rămase pe plajă timp îndelungat reprezintă un pericol pentru păsări și alte animale care le pot ingera, atât de pe uscat, cât și din apa mării, dacă deșeurile sunt luate de ape. Există riscul ca prin descompunerea lor să se elibereze în mediu substanțe po-luante periculoase pentru sănătatea umană. Mai mult decât atât, deșeuri precum seringi, scutece, tampoane și alte pansamente pot fi purtătoare de agenți patogeni", a completat Cecilia Pătrăhău. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4631 secunde