Biblioteca Județeană "I.N. Roman" din Constanța găzduiește, astăzi, festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului video european Marlisco. Lansată pe 9 septembrie 2013, competiția face parte din proiectul Marlisco (Deșeuri marine în mările Europei: conștientizare socială și coresponsabilitate), implementat de organizația nonguvernamen-tală "Mare Nostrum" încă din luna iunie 2012 și care se va încheia în luna mai 2015.
Concursul a fost destinat tinerilor de 12 până la 18 ani, care au fost invitați să producă un film de maximum două minute, în care să își exprime opinia, într-un mod cât mai creativ, despre problema deșeurilor marine. Ei pot deveni, astfel, agenți ai schimbării în societate - nu numai pentru că reprezintă viitoarea generație de consumatori și factori de decizie, dar și pentru că sunt adesea elemente de inspirație și influență în familia și comunitatea lor.
"Filmul a reprezentat o provocare pentru tineri, dar în același timp și o modalitate din care să învețe cum să ajungă mai responsabili în ceea ce privește mediul înconjurător, dezvoltându-și gândirea critică și cetățenia activă", a explicat Cecilia Pătrăhău, repre-zentantul "Mare Nostrum".
În cadrul concursului video, s-au înscris 19 clipuri din Constanța, Bacău, Călărași, Ploiești, Mangalia, Adjud, Olt, Suceava și altele. De menționat este faptul că acest concurs s-a derulat în toate cele 14 țări europene partenere. La nivel național, participanții au concurat cu alte persoane din aceeași țară, astfel încât fiecare țară va avea un film câștigător.
Din juriu fac parte Iuliana Tudor - Televiziunea Română, Ambasador "Mare Nostrum", Claudia Lazăr și Marius Oprea, de la Vizzio PROART, și Radu Mihnea, membru în Comitetul Director "Mare Nostrum".
În perioada 21 februarie - 17 martie, clipurile au putut fi votate și de către public pe pagina de YouTube - Marlisco România.
Câștigătorii premiului întâi vor primi cadou dispozitive E-book reader și o excursie la Bremen, în Germania. Acolo, în luna mai 2014, va avea loc un eveniment european, de nivel înalt, unde cele mai bune clipuri, din toate țările implicate în proiect, vor fi montate într-un singur film, care va reuni vocile tinerilor europeni despre problema deșeurilor marine.