"Mărțișorul eco" aduce primăvara mai aproape de constănțeni

205

Articole de la același autor

Constănțenii sunt invitați să sărbătorească venirea primăverii cu un "Mărțișor ecologic". Evenimentul este organizat de organizația nonguvernamentală "Mare Nostrum" și se va desfășura vineri, pe 27 februarie, la Tomis Mall, între orele 16,00 și 19.00.

Cei mai talentați elevi constănțeni își vor expune creațiile în cadrul unei expoziții cu vânzare. "Anul acesta vor participa peste 20 de instituții de învățământ constănțene, care și-au mobilizat elevii și cadrele didactice să creeze mărțișoare prietenoase cu mediul. «Mărți-șorul Ecologic» a fost menit să pună în valoare creativitatea elevilor, care pot realiza mărțișoare din diverse obiecte naturale și reciclate, cu un impact negativ redus asupra mediului", explică Cecilia Pătrăhău, reprezentantul "Mare Nostrum".

Și anul acesta, se realizează, în paralel, expoziții în unitățile de învățământ partenere, din dorința de a oferi posibilitatea cât mai multor elevi, din orașul Constanța, cât și din județ, să își exprime creativitatea și dragostea față de mediul înconjurător - un bun exemplu pentru toți constănțenii! Expozițiile din școli se vor desfășura în perioada 23 - 27 februarie, urmând ca, elevii și cadrele didactice, transformați în adevărați artiști plastici, să trimită fotografii ale relațiilor lor. Cele mai frumoase imagini vor fi publicate pe pagina de facebook ONG Mare Nostrum.

"Dorim să le reamintim constănțenilor faptul că își pot arăta respectul pentru mediu chiar și cu ocazia mărțișorului, prin alegerea unor produse alternative. Ce poate fi mai deosebit de mărțișor, decât să faci cadou, cuiva drag, un simbol al primăverii, creat din suflet de către un co-pil?", a declarat Anca Gheorghe, coordonatorul evenimentului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 14 Noiembrie 2014
Stire din Social : Delfin eșuat la Hanul Piraților
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014
Stire din Social : Ne mor delfinii!
Sâmbătă, 23 August 2014
Stire din Social : Colectează și tu uleiul vegetal uzat!
Marţi, 24 Februarie 2015
Stire din Cultură-Educație : Târg de mărțișoare, la Constanța
Marţi, 24 Februarie 2015
Stire din Politică-Administrație : Mărțișor cu spectacole, la Medgidia
Pagina a fost generata in 0.4505 secunde