Mărturii cutremurătoare despre "explozia" de SIDA la copiii Constanței

2725
În anii 90, Constanța era județul cu cel mai mare număr de copii infectați HIV/SIDA. Mai bine de jumătate dintre micuții abandonați în orfelinate aveau acest diagnostic. Copilașii, ajunși niște schelete, mureau pe capete, iar medicii infecționiști erau singurii care căutau soluții. Mărturiile despre acele vremuri sunt cutremurătoare!

"Nu putem întoarce roata istoriei și mai ales nu pot preciza acum vinovații sau vinovățiile. Putem doar să presupunem ce și cum s-a întâmplat", arată dr. Rodica Mătușa, distins medic infecționist constănțean, cu privire la cauza care a stat la "explozia" de cazuri de HIV/SIDA în Constanța, în anii 1988-1990.

O presupunere are legătură cu faptul că infecția a fost adusă pe meleagurile noastre de marinari. În voiaj, se mai întâmpla ca aceștia să facă sex neprotejat în diverse porturi, iar întorși acasă, dacă voiau să mai plece în voiaj, statul comunist îi "încuraja" să doneze sânge. Ulterior, sângele acestora ajunge, printre alții, la micuții din orfelinate. O idee a sistemului comunist, că astfel copilașii ajunși niște schelete, malnutriți și ținuți între gratiile unui pătuț, "se vor înviora". Urmarea: s-a ajuns ca zeci de copii să moară lunar, iar într-o Românie comunistă în care nici nu era voie să se pronunțe "SIDA", cu greu s-a reușit punerea unui diagnostic.



"În România comunistă nu se putea muri de SIDA!"


"Prin 1988-1989, noi, doctorii, ne puneam mereu întrebarea de ce mor atâția copii mici. Eram aceiași doctori, ni se părea că punem diagnosticul corect, că îi tratăm bine, în limita posibilităților pe care le aveam. Atunci de ce? Ne lipseau antibioticele noi? N-o fi fost cumva o nouă boală? De ce erau atât de slabi copiii mici, numai piele și os? De ce sugarii făceau mai întâi herpes zoster și nu varicelă? O mulțime de întrebări ne puneam, căci mureau zeci de copii într-o lună. Îmi aduc bine aminte numărul de 88 de sugari morți în martie 1988 în județul Constanța, vinovați pentru asta fiind considerați doctorii!

În mai 1989, a început nebunia: peste 200 de copii, adevărate schelete vii, au fost aduși din leagăne în Secția de Boli Infecțioase. Îi puneam înghesuiți ca sardelele, înfășați în scutece ca niște mumii, câte doi - trei într-un pat mare, ca să poată încăpea cu toții în secția de copii mici. Nu știu cine a dat indicația să fie testați HIV toți copiii din leagăne. Oricum, testul a fost făcut la București și rezultatul a fost năucitor: peste jumătate dintre copiii abandonați în leagăne erau seropozitivi", își amintește dr. Rodica Mătușa.

Imediat, micuții ajunși doar oase și ochi au fost trimiși la Contagioase, după ce în fața secției s-a construit un zid, pentru a feri intrarea, iar cadrele medicale au primit indicații stricte să nu spună nimănui despre aceste cazuri.

"În România comunistă nu se putea muri de SIDA. Mureau câte doi - trei copii pe zi, dar medicii trebuiau să pună alte diagnostice", rememorează dr. Mătușa.



Prima lecție a voluntarilor străini


A venit Revoluția, care a reprezentat și salvarea acestor copilași. Căci imediat după, încă din primele luni ale lui 1990, problema copiilor infectați HIV/SIDA din țara noastră a explodat în presa lumii. Iar voluntarii au luat drumul Constanței, cu fel și fel de ajutoare.

"Dar voluntarii au realizat că ajutoarele nu erau de ajuns, era nevoie de instruirea medicilor, a asistentelor, cu privire la tratarea acestor copii", a mai arătat medicul infecționist.

Și astfel, pas cu pas, specialiștii constănțeni au învățat că cel mai bun tratament pentru acești copii, pe lângă medicamente, sunt alimentația bună și iubirea, manifestată prin îmbrățișări și mângâieri. Iar dr. Mătușa își amintește cum voluntarii americani i-au învățat pe constănțeni, efectiv, că acele "schelete cu piele prea largă și plină de leziuni", care nu știau să vorbească, nu mâncau decât din biberon și nu erau niciodată luați din pătuțurile din fier, pot fi luați în brațe și mângâiați și că, astfel, trăiesc mai mult și mai bine. Ba chiar unii au supraviețuit, ajungând astăzi adulți!

"Toți îmi spuneau atunci, prin 1990-1991, că este inutil și periculos să-i îngrijim pe acești copii, că aruncăm banii degeaba. Însă cei care ne ocupam de ei, chiar dacă o făceam cu frică și precauție, nu i-am părăsit.

Nu din spirit de sacrificiu sau din patriotism nu i-am abandonat, ci din dorința de a ne face meseria și pentru că am văzut că, dacă îi îngrijești cu dragoste, dacă le dai mâncare bună, ei trăiesc și arată mai bine", mărturisește dr. Rodica Mătușa.

S-a înființat Casa Speranța

Așa a luat naștere, în 1990, Casa Speranța, realizată de primii voluntari americani, Brother Toby - un călugăr din California, Susan Belfiore, Maroleen și alții: o fostă creșă, unde au fost realizate șase apartamente, unde locuiau câte cinci copii și câte o "mămică" voluntară. Aici, copiii primeau mâncare normală, erau puși la masă și le erau dezvoltate deprinderi conform vârstei lor.

"Primul lucru care a dus la evoluția favorabilă a fost alimentația. Înainte de 1990, erau slabi, cu ochii mari, cu fundulețul roșu de atâta diaree și stat în umezeala scutecelor. Iar atunci când vorbeau sau se uitau la tine, vedeai o față cu ochi largi deschiși și cu o gură mare din care se detașau dinții, de parcă rânjeau. Noi, românii, eram contrariați la început de comportamentul străinilor, care îmbrățișau aceste aschimodii de parcă erau cei mai frumoși copii din lume. Dar acest fel de a se purta, pe care l-am imitat mai târziu și noi, a contat enorm pentru acele făpturi care până atunci nu cred că mai simțiseră o îmbrățișase", a mai arătat dr. Rodica Mătușa.

XXX

Aceste istorisiri, dar și multe altele, cutremurătoare și pline de emoții, care dezvăluire lupta din anii 90 pentru o viață mai bună pentru copiii și adulții cu HIV/SIDA din Constanța, au fost cuprinse de specialistul constănțean în cartea "Îngerii nimănui", un volum documentar care nu a fost scos la vânzare, ci a fost dăruit celor interesați. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.375 secunde