Măsuri de sprijin pentru părinţii care au copii la şcoală pe timpul pandemiei

Articole de la același autor
„Nu vă mai îngrămădiți!”, mesajul angajaţilor de la Casa de Pensii
04 Octombrie 2021
Doliu în lumea medicală din Constanţa. A murit dr. Viorel Tode
29 Septembrie 2021
Casa de Pensii atenţionează! „Vă puteţi pierde pensia de urmaş”
21 Septembrie 2021
Operaţie în premieră la Constanţa. Intervenția chirurgicală a durat 12 ore
04 Septembrie 2021
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 110 din 2 octombrie 2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul pandemic, este nevoie de câteva precizări. Pe scurt, părinţii vor beneficia de zile libere plătite, adică de plata unei indemnizaţii de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut, pentru fiecare zi liberă acordată, în cazul suspendării cursurilor cu prezenţă fizică. Măsura se aplică până la sfârşitul anului şcolar 2021- 2022, fără a se include vacanţele. Beneficiază de această măsură părinţii care au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, înscrişi la unităţi de învăţământ, inclusiv antepreşcolar în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică a copiilor.
Top articole din Social
Veste bună pentru părinţi! Se redeschide creşa „Licuricii”
08 Octombrie 2021
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 05 Octombrie 2021
Vineri, 08 Octombrie 2021
Vineri, 08 Octombrie 2021
Marţi, 05 Octombrie 2021