Media de vârstă a donatorilor de sânge este de 40 de ani

465
În România, aproximativ 17 români din 1.000 donează sânge, în timp ce în celelalte țări europene numărul donatorilor se situează între 40 și 80 de persoane din 1.000. La nivel european, mai puțini donatori decât în România se înregistrează în Albania, cu 5 donatori la o mie de locuitori.
În prezent, în toate țările lumii, stocul de sânge pentru intervenții medicale de urgență este asigurat de la donatorii fidelizați, care care donează periodic. Anul acesta, 77 la sută dintre donatorii români au fost donatori fidelizați, care dau sânge de trei ori pe an. Numărul  donatorilor fidelizați din România nu a crescut însă semnificativ în ultimii ani și, în plus, media de vârstă a acestora este de 40 de ani, ceea ce înseamnă că, în curând, ei nu vor mai fi apți să doneze, din punct de vedere medical, din cauza vârstei.
"România se numără printre țările unde numărul donatorilor este foarte scăzut. Cauza acestui deficit este lipsa de informare a populației, în special a tinerilor, asupra nevoii de sânge pentru transfuzii în spitale", a declarat, pentru NewsIn, coordonatorul campaniei naționale de donare voluntară de sânge, Andrei Ștefan Gut.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9817 secunde