Greva generala la Constanța

Medicamente pentru pacienți, pe lista revendicărilor sanitarilor de la Spitalul Județean

344
3 min citire
Medicamente pentru pacienți, pe lista revendicărilor sanitarilor de la Spitalul Județean - 146e3dc9b45fd6b81c3788f0dc896dc8.jpg
Câteva zeci de cadre medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța s-au strâns, ieri dimineață, între orele 7,00 și 10,30, în holul principal al unității sanitare, marcând astfel participarea la greva generală desfășurată la nivel național, în întreg sistemul bugetar. "Au venit oamenii care au fost de gardă azi-noapte (n.r. în noaptea de duminică spre luni) și cei care intră de serviciu diseară", ne-a spus Nicu Manea, liderul filialei constănțene a Federației "Sanitas".
Cât privește nemulțumirile sanitarilor, pe lângă revendicările comune cu restul bugetarilor, ei au și un alt of: lipsurile financiare din sănătate, care afectează calitatea actului medical și din cauza cărora au de suferit pacienții. "Noi cerem, pe lângă renegocierea Legii privind salarizarea unitară, și asigurarea resurselor financiare în sistemul sanitar. Vrem să tragem un semnal de alarmă, căci au de suferit și angajații din sănătate, dar și pacienții, nevoiți să-și cumpere singuri medicamentele. Se vorbește spre concediu de plată forțat, dar nu poate fi vorba de așa ceva, ce facem, închidem spitalele? De disponibilizări nici atât, căci și așa suntem prea puțini", a adăugat liderul de sindicat.
În afară de cele trei ore de protest, personalul medical de la SCJU și-a văzut de îndatoririle zilnice, singurele indicii ale grevei aflate în desfășurare fiind ecusoanele pe care era scris "Grevă de solidaritate". "Suntem în grevă, dar muncim", ne-a spus, zâmbind, una dintre asistentele de pe Secția de Oncologie, adăugând că pacienții nu pot fi lăsați nesupravegheați. Pacienții au susținut, la rândul lor, mișcarea sindicală a cadrelor medicale, cu atât mai mult cu cât resimt și ei neajunsurile sistemului sanitar. "Am văzut ecusonul pe care îl avea asistenta la piept și am întrebat-o despre ce e vorba. Au dreptate, nu vedeți că nu sunt de niciunele? Ai nevoie de un bandaj, te duci și ți-l cumperi. Ai nevoie de o aspirină, la fel. Dar nu cred să aibă șanse de izbândă", ne-a spus Ilie R., pacient pe secția mai sus amintită.
Nicu Manea a mai arătat că medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe au efectuat un triaj al internărilor, fiind preluate doar cazurile care constituiau urgențe, ceilalți bolnavi fiind trimiși acasă. Dar, cum oamenii se prezintă la Urgență când au o problemă de sănătate stringentă, cei mai mulți bolnavi au fost totuși văzuți de doctori.
Fără bani de salarii
Programul s-a desfășurat în regim normal și la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Con-stanța, deși cei 25 de angajați au suficiente motive să plece direct în căutarea altor job-uri, nu doar să facă o grevă de o zi. Personalul nu a mai primit sporurile de câteva luni, bani pentru materiale sanitare sau alte produse necesare nu au fost alocați deloc anul acesta, iar acum s-au epuizat și fondurile pentru salarii. "A fost alegerea angajaților să-și desfășoare activitatea în mod normal, purtând un ecuson prin care își arătau solidaritatea", ne-a spus dr. Alina Dobrotă, directorul CRTS Constanța, adăugând că donatorii de sânge nu au ocolit instituția și nu puteau fi ținuți la ușă.
Serviciul Județean de Ambulanță Constanța, asemenea serviciilor similare din țară, nu a luat parte la greva generală. "Suntem solidari însă cu Alianța Bugetarilor și revendicările făcute, iar reprezentanții Federației «Ambulanța» a remis un comunicat în acest sens", ne-a spus Marian Albu, liderul de sindicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0389 secunde