Medicii de familie folosesc calculatoarele personale pentru programele de evidență a pacienților

1556

Articole de la același autor

De anul viitor, consultațiile la medic vor fi consemnate în calculator. Medicii de familie vor ține evidența pacienților cu ajutorul unui sistem informatic pe care Casa Națională de Asigurări de Sănătate l-a lansat ieri. Programul pilot va fi implementat și în județul Constanța.

Săptămâna trecută, reprezentanții firmei care a conceput Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate au explicat medicilor modalitatea de funcționare. O astfel de întâlnire va avea loc și joi.
Probleme vor exista în mediul rural, unde mulți dintre medici nu au calculatoare la cabinet. Dr. Ilona Buglea, medic de familie în comuna Vulturu, ne-a declarat: "Nu am calculator la cabinet. Eu de-abia am un telefon fix. Și nici nu cred că vom primi de la minister. Ne-au mai promis laptopuri atunci când a început programul de evaluare a stării de sănătate a populației și nu le-am mai primit", a spus medicul. Dr. Buglea a precizat că nu este reticentă atunci când vine vorba să lucreze pe calculator. "Ne-ar ușura foarte mult munca, pentru că noi oricum aveam foarte multe registre de completat".
Nici medicul din Amzacea nu are calculator la cabinet. Dr. Nicoleta Prioteasa ne-a declarat: "Am calculator acasă, nu la cabinet, așa că nu știu cum voi proceda. Nu cred că va fi o problemă să lucrăm la calculator, pentru că până acum am mai făcut programele de raportare a serviciilor către CJAS".
Alți medici au găsit singuri soluția. Dr. Monica Nicola, medic de familie în Faclia, ne-a declarat că folosește laptopul personal. "Îl iau la cabinet în fiecare zi. Eu cred că acest program este util, pentru că putem avea o evidență mult mai clară a pacienților. Va fi mai greu la început, până vom introduce toate datele, dar apoi ne va ușura munca", a precizat medicul.
În acest sistem unic informatic, medicii vor nota toate consultațiile, bolile și tratamentele pacienților. În cazul în care pacientul schimbă medicul de familie, medicul nou va cunoaște, grație acestui sistem, problemele de sănătate anterioare ale pacientului. Pentru protecția datelor pacienților, fiecare medic va avea acces numai la informațiile despre bolnavii pe care îi are în îngrijire.
Prin acest sistem, Casa Națională de Asigurări de Sănătate poate ține evidența medicală a fiecărui asigurat. CNAS va prelua toate datele personale ale pacienților asigurați de la Casa Națională de Pensii, dar și de la direcțiile de evidență a populației.
Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța (CJAS) spune că medicii vor fi obligați să facă raportările prin acest sistem. "Vor fi nevoiți să utilizeze calculatorul. Nu au de ce să se plângă. Ce să le facem noi? Să-și cumpere calculatoare! Sunt interesați să aplice sistemul acesta!", a declarat dr. Liviu Mocanu, președintele CJAS.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9773 secunde