Medicii-șefi ai secțiilor din Județean vor fi numiți de CJC

559
< 1 min citire
Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Constanța a hotărât reducerea numărului secțiilor unității sanitare, considerându-se că prin această măsură vor fi reduse cheltuielile. Deși încă nu s-a stabilit data de la care va fi pusă în aplicare modificarea, dr. Dan Căpățână, managerul spitalului, a subliniat, ieri, că aceasta este certă. "Din 44 de secții vor rămâne 21", a afirmat managerul. În aceste condiții, se impune desemnarea unor noi șefi de secții. În mod uzual, propunerile pentru funcțiile respective sunt făcute de Facultatea de Medicină din cadrul Universității "Ovidius", dar conducerea spitalului a anunțat că nu se va proceda astfel. "Facultatea de Medicină ne-a anunțat că nu pot întruni senatul întrucât este vacanță și că va trebui să așteptăm până în septembrie. Nu cred că putem aștepta atâta, astfel că în câteva zile vor fi purtate discuții în comitetul director și în consiliul medical al spitalului, urmând ca propunerile să ajungă la Consiliul Județean Constanța. De altfel, Consiliul Județean are decizia finală", a afirmat dr. Dan Căpățână.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde