Urgența Spitalului Județean a fost supraaglomerată în perioada sărbătorilor. Mii de constănțeni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Întrucât cabinetele medicilor de familie au fost închise, singura scăpare au fost medicii de pe ambulanțe sau de pe secțiile de urgență ale spitalelor.
În perioada 25 decembrie - 7 ianuarie, au fost înregistrate 1.785 de urgențe medicale. 348 de persoane au fost internate, după cum ne-a declarat dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. La camera de resuscitare au ajuns 70 de persoane, 41 dintre acestea fiind în stare critică. De asemenea, medicii s-au confruntat cu 618 cazuri de urgență neurochirurgicală, dar și de ortopedie, iar 52 de persoane au fost internate. La chirurgie au ajuns 732 de persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale de urgență, în timp ce la obstetrică-ginecologie medicii au consultat 630 de paciente.
O situație complicată a fost înregistrată la secția de Urgențe Copii, unde au fost înregistrate 1.787 de consultații. "A fost vorba despre afecțiuni care puteau fi rezolvate de medicii de familie - febră, guturai", a explicat dr. Stoian. Pentru că asistența primară nu asigură permanența, părinții au fost nevoiți să-i aducă pe micuți la urgență.
În prezent, în secția de Ortopedie și în clinica de Cardiologie toate paturile sunt ocupate. Cea mai mare parte a pacienților este reprezentată de vârstnici. "Bătrânii au și alte afecțiuni, așa cum sunt hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, bronșita cronică, motiv pentru care durata de spitalizare este mai mare", a precizat dr. Stoian. În secția de Ortopedie, un salon este ocupat de cazuri sociale - oameni ai străzii care au avut fracturi și au avut nevoie de spitalizare.