Numărul mașinilor electrice este în continuă creștere în Constanța, orașul de la malul mării adaptându-se treptat noilor tendințe și cerințe ale Uniunii Europene. Astfel, tot mai mulți șoferi aleg să renunțe la vehiculele clasice, poluante, în favoarea unor alternative mai prietenoase cu mediul. Însă, deși infrastructura de încărcare a mașinilor este esențială pentru susținerea acestei schimbări, situația din municipiu ridică semne de întrebare pentru posesorii de autovehicule electrice.
Primarul Vergil Chițac a convocat ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, joi, 25 septembrie, ora 14.00, în sala „Remus Opreanu”, pe lista proiectelor de hotărâre fiind și documentul privind aprobarea Regulamentului de utilizare, funcționare și exploatare stații de reîncărcare a vehiculelor electrice din municipiul Constanța.
În anul 2023, Primăria Constanța a implementat proiectul „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Constanța". Finanțarea proiectului a fost acordată Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Constanța de către Administrația Fondului pentru Mediu București prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic.
Valoarea totală a proiectului a fost de 4.414.727,55 lei, din care 2.839.573,41 lei reprezintă fonduri eligibile. Prin acest program au fost achiziționate 18 stații de încărcare, amplasate pe principalele artere ale orașului și în stațiunea Mamaia.
Printre locații se numără strada Brizei (lângă Piața Roșie), strada Progresului (lângă Școala 33), Șoseaua Industrială nr. 7, Bulevardul 1 Decembrie 1918 (zona BCR Gară), Aleea Daliei, Portul Tomis, Poarta 1, parcarea de pe strada Traian (lângă Tribunal), strada Răscoalei 1907, Sala Sporturilor, parcarea Spitalului Județean, Tomis III, Aleea Stadionului, strada Pescarilor, Pavilionul Expozițional, parcarea Aqua Magic, parcarea Albatros și Aleea Megara din Mamaia Nord.
„Intenția a fost bună”
Stațiile sunt dotate cu puncte de încărcare rapidă (DC 60 kW) și normală (AC 22 kW), funcționând teoretic 24 de ore din 24. Tariful stabilit prin proiectul de regulament este de 1,627 lei/kWh, cu TVA inclus, iar plata ar urma să se facă prin aplicația EVGO Smart Charge sau la POS.
Deși lucrările au fost finalizate și recepționate în octombrie 2024, la aproape un an distanță acestea nu au fost puse în funcțiune. Motivul: proceduri administrative aflate încă în derulare.
La o scurtă plimbare pe teren am putut observa stațiile de încărcare montate de administrația locală, dar nefolosite. Singurele stații folosite erau cele administrate de furnizori privați, semn că cererea este destul de mare.
„Intenția a fost bună de la primărie, dar nu știu ce se întâmplă. Stația aceasta (n.r. stație Pavilionul Expozițional) au montat-o anul trecut. S-au chinuit vreo două-trei luni până au montat-o apoi au lăsat-o așa. Singurele care merg sunt cele private. Noi ce să mai înțelegem?", ne-a declarat un șofer constănțean.
Documentul mai reglementează obligațiile utilizatorilor, responsabilitățile administrației și ale operatorului, precum și sancțiuni între 1.000 și 2.000 de lei pentru nerespectarea regulilor. La fiecare stație de reîncărcare vehicule electrice sunt marcate și evidențiate corespunzător câte două locuri de parcare.
Astfel, deși Constanța dispune de infrastructura necesară pentru a sprijini mobilitatea verde, șoferii nu se pot bucura încă de aceste facilități. Rămâne de văzut ce se va vota joi în ședința de Consiliu Local.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.