Ministerul Sănătății controlează secția condusă de dr. Mircea Pătruț

299
Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Județean Constanța face obiectul unui nou control. O echipă de medici din cadrul Ministerului Sănătății a sosit la Constanța, a vizitat secția amintită și a anunțat că în următoarele zile va verifica activitatea medicală desfășurată și modul în care au fost cheltuiți banii alocați prin intermediul programului național de chirurgie cardiovasculară.
Totodată, comisia sosită de la Bucu-rești va purta discuții și cu membrii comitetului director al spitalului și cu reprezentanții sindicatelor, referitor la controalele efectuate până în prezent în clinica mai sus amintită. Verificările au fost dispuse în urma unor reclamații făcute la minister, printre care unele semnate și de membrii sindicatului TESA.
Reamintim că clinica condusă de dr. Mircea Pătruț a mai fost controlată, în ultimele săptămâni, de o comisie a Direcției de Sănătate Publică, aceasta propunând reducerea salariului medicului șef și asistentei șefe pentru o perioadă de trei luni și sancționarea cu avertisment a altor doi medici. Conducerea spitalului, forumul îndreptățit să ia decizia finală, nu a finalizat încă propria anchetă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6449 secunde