Ministerul Sănătății / Iată ce programe naționale de sănătate au fost aprobate

132
3 min citire
Ministerul Sănătății / Iată ce programe naționale de sănătate au fost aprobate - medic-1490946360.jpg
Guvernul a aprobat în ședința de joi seară programele naționale de sănătate care vor fi derulate și finanțate în 2017 și în 2018 de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și structura și obiectivele acestora.
Astfel, începând cu 1 aprilie 2017, Ministerul Sănătății va derula și finanța 15 programe naționale cu impact major asupra sănătății publice. Este vorba despre programul național de vaccinare, programul național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare, programul național de prevenire, supraveghere și control a infecției HIV, programul național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei, programul național de supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale și a rezistenței microbiene, precum și de monitorizare a utilizării antibioticelor, programul național de monitorizare a factorilor determinanți din mediul de viață și muncă, programul național de securitate transfuzională, programul național de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat, programul național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică, programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană, programul național de boli endocrine, programul național de tratament dietetic pentru boli rare, programul național de management al registrelor naționale, programul național de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate și programul național de sănătate a femeii și copilului.
Programele naționale de sănătate publică se finanțează de la bugetul Ministerului Sănătății, din bugetul de stat și din venituri proprii, precum și din alte surse, inclusiv din donații și sponsorizări, în condițiile legii.
De asemenea, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va derula și finanța 14 programe naționale de sănătate curative. Este vorba despre programul național de boli cardiovasculare, programul național de oncologie, programul național de tratament al surdității prin proteze auditive implantabile (implant cohlear și proteze auditive), programul național de diabet zaharat, programul național de tratament al bolilor neurologice, programul național de tratament al hemofiliei și talasemiei, programul național de tratament pentru boli rare, programul național de sănătate mintală, programul național de boli endocrine, programul național de ortopedie, programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană, programul național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renală cronică, programul național de terapie intensivă a insuficienței hepatice și programul național de diagnostic și tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță.
Programele naționale de sănătate curative se finanțează de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, precum și din alte surse, inclusiv din donații și sponsorizări, în condițiile legii.
În implementarea programelor naționale de sănătate în perioada 2017 și 2018 sunt o serie de elemente de noutate precum:
 Asigurarea tratamentului prin proceduri de cardiologie intervențională la adulții cu malformații congenitale în cadrul programului național de boli cardiovasculare
 Reglementarea prescrierii, în vederea asigurării tratamentului cu medicamente biologice, precum și a medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum, să se realizeze pe denumirea comercială în foaia de observație clinică generală/foaia de spitalizare de zi
 Armonizarea prevederilor legale privind obligațiile furnizorilor de servicii medicale spitalicești, servicii medicale paraclinice, servicii de dializă, servicii de radioterapie și a furnizorilor de medicamente/materiale sanitare aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru derularea programelor naționale de sănătate curative cu cele reglementate prin dispozițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate în perioada 2016-2017
 Reglementarea sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea de către furnizorii de servicii enumerați a obligațiilor asumate prin contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate pentru derularea programelor naționale de sănătate, precum și pentru clarificarea condițiilor privind încetarea/suspendarea acestor contracte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.042 secunde