Ministrul Sănătății spune că focare precum cel de la Suceava "tind să se stingă"

162
Ministrul Sănătății spune că focare precum cel de la Suceava

Articole recomandate

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că în acest moment România se află pe un trend ascendent în privința infectărilor cu noul coronavirus, dar "cu o progresie lentă", și că focare precum cel de la Suceava "tind să se stingă", informează digi24.ro.


"Suntem în scenariul 4 în care gândim că tot ce se prezintă în unitățile de primire-urgență sunt suspecți de infecție COVID. Țin să precizez că în ultima perioadă am avut o prezentare mai scăzută la aceste unități. Suntem pe un trend ascendent, dar totuși cu o progresie lentă. Atâta timp cât menținem această izolare, avem și posibilitatea să putem evalua clar și aceste ultime creșteri (...) care se manifestă în acest moment. (...) Avem și niște focare, cum este Suceava, care tind să se stingă. Dacă la începutul săptămânii trecute aveam 50 de cazuri noi pe zi, vineri am avut doar 20 de cazuri noi", a spus Nelu Tătaru la postul Antena 3, potivit Agerpres.


El a subliniat că izolarea la domiciliu a permis "consumarea bolii" în focare mici, în interiorul familiilor.


"A permis în același timp să nu mai avem o transmitere locală, accelerată în comunități, neavând acele grupări populaționale, neavând acele manifestări. Vorbeam de un vârf în jur de 10 - 12.000 de cazuri, acest vârf este ținut în frâu și de limitarea transmiterii intracomunitare. Avem și am impus de la început o incubație de 14 zile. Avem o perioadă de creștere progresivă, nu exponențială, dar creșterea progresivă noi sperăm să se poată opri în 7 - 10 zile ca să avem un platou, iar după acest platou să putem avea o coborâre lentă a numărului de cazuri noi. Nerespectarea acestei izolări poate crește acel număr de cazuri. Putem merge și în 15.000, poate și mai mult, dar după cum am observat zilele acestea, sper că acest trend să rămână cel pe care îl știm în acest moment și să nu avem o creștere bruscă", a spus ministrul Sănătății.


De asemenea, el a mulțumit populației pentru că a înțeles că e important să respecte regulile de distanțare socială în perioada Paștelui.


"E un moment greu, dar ne trebuie credință și speranța ca următoarele sărbători să le petrecem împreună", a spus Tătaru.


El a precizat că se află în aceste zile acasă, la Huși, lângă familie, după o perioadă de cinci săptămâni în care nu a mai mers acasă.


"La mine, la Huși, am văzut că s-a respectat izolarea", a mai spus Nelu Tătaru.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7481 secunde