De mai bine de patru luni cetățenii județului Constanța au resimțit, în anumite perioade, un miros puternic de produse petroliere sau chiar de gaz, în diferite zone din oraș. Mulți dintre ei au acuzat stări de rău și senzație de sufocare. Garda de Mediu a trimis de mai multe ori specialiști pe teren, însă misterul mirosului de gaz pare încă de nedeslușit.
La începutul acestei săptămâni, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au publicat o înștiințare, urmare a sesizărilor primite și înregistrate în perioada iulie-august 2025, referitoare la disconfortul produs de mirosul de gaz combinat cu miros de sulf, în zona orașului Năvodari, Camping Năvodari, precum și în zona cartierului Palazu Mare. Cetățenii au sesizat mirosul înțepător și au alertat imediat autoritățile, fiind demarate verificările pentru identificarea sursei de poluare. Rezultatul? Un operator economic din orașul Năvodari care are ca activitate fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului a depășit valorile maxime admise la indicatorul hidrogen sulfurat precum și la indicatorii azotat amoniacal și fosfor total. Astfel, s-a constatat că societatea nu a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea poluării factorilor de mediu aer și apă în exploatarea instalațiilor, faptă prevăzută în Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale. Pentru remedierea situației și restabilirea conformității cu legislația în vigoare, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au impus o serie de măsuri cu caracter obligatoriu. De asemenea, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 250.000 lei.
Interesant este că la Năvodari sursa mirosului puternic de gaz a fost identificată, dar cum rămâne cu municipiul Constanța, unde de mai bine de patru luni cetățenii resimt același miros?
„Este foarte greu de suportat”
Povestea mirosului îngrozitor de gaz și de produse petroliere a început încă din luna mai, când constănțenii și turiștii veniți în minivacanță au sesizat că ceva nu este în regulă. Acesta a început să se simtă încă de pe data de 1 mai, mulți dintre constănțeni crezând, în primă fază, că este vorba despre un incendiu sau scăpări de gaze. Orele au trecut, iar cetățenii s-au speriat, unii dintre ei refuzând să mai iasă din casă sau să își mai pornească mașinile.
„Aveți idee ce este cu mirosul acesta de gaz care se resimte în tot orașul?", scria o mămică constănțeancă pe Facebook, „Am simţit acest miros în Inel 1, Coiciu, Capitol, Casa de Cultură, Poarta 6, Gară, Delfinariu şi inclusiv pe plaja din cartierul Faleză Nord. Este foarte greu de suportat", ne-a declarat, la acea vreme, un cetățean. Și ca aceste declarații mai erau zeci, oamenii neștiind ce să mai facă și pe unde să mai sune.
Dacă tot a fost descoperită sursa mirosului înțepător din Năvodari, am vrut să aflăm dacă are cumva legătură și cu mirosul din municipiu.
„În ceea ce privește mirosul de la Năvodari, în urma prelevărilor de către colegii de la Agenția pentru Protecția Mediului, care dețin laborator, ne-au îndrumat către operatorii efectivi și i-am identificat. Acum, vorbind mai departe de Constanța, s-au făcut prelevări și în oraș de către acest laborator și nu au existat înregistrări de depășiri de la stații. Probabil a fost, s-a mai întâmplat, un aflux foarte mare de autovehicule care au ajuns în Constanța pe 15 august, cu ocazia minivacanței. Fiind foarte multe mașini blocate în trafic, a fost o acumulare de dioxid de carbon, probabil de la eșapamente, și atunci s-a înregistrat un miros de gaz. Și de 1 mai, aceeași situație, a fost un comandament după ce mai mulți constănțeni au simțit acest miros. Ideea este că orice posibilă poluare trebuie demonstrată, nu putem merge pe ideea de presupunere.

S-au făcut prelevări și în zona din spatele Gării Constanța de către Agenția de Mediu. Au fost folosite atunci foarte multe echipamente, laboratorul performant, cel mai performant care este în Constanța, au făcut prelevări și în Portul Constanța, și în zona Far, nu au existat depășiri, asta este problema. Dacă nu sunt depășiri chimice, înseamnă clar că nu este un pericol pentru populație. Într-adevăr acea zonă a Gării, a KM-ului 4-5 este o zonă cu poluări istorice”, a declarat pentru redactorii ziarului „Cuget Liber”, Marian Rîșnoveanu, șeful Gărzii de Mediu Constanța.
Iată că după atâtea luni în care constănțenii au simțit, în anumite zile și intervale de timp, că se sufocă, sursa mirosului nu a fost descoperită, nu se știe de unde și de la cine provine. Am avut speranța că dacă la Năvodari a putut fi descoperit, ar putea fi și la Constanța, însă nu. Constănțenii trebuie să mai aștepte până când misterul va fi deslușit. Până atunci, dacă simțiți un astfel de miros, închideți-vă geamurile, altă soluție nu există, momentan!