Coaliția "Dobrogea Verde" organizează mâine, la Constanța, un miting de protest împotriva forărilor prin fracționare hidraulică a gazelor de șist în Dobrogea. Evenimentul va avea loc între orele 17,00 și 19,00 în Parcul Primăriei din Constanța.
Sub sloganul "Spune NU otrăvirii apei!", protestatarii vor milita pentru interzicerea acestei metode a exploatării gazului de șist în România, metodă controversată, cu efecte negative în ceea ce privește sănătatea oamenilor, contaminarea pânzei freatice și a surselor noastre de apă potabilă, apariția explozivă a bolilor specifice sistemului nervos, a bolilor de piele și chiar a cancerului, contaminarea solului, epuizarea resurselor de apă, scoaterea terenurilor din circuitul agricol precum și provocarea unor cutremure de pământ.
Coaliția "Dobrogea Verde", formată din organizația nonguvernamentală "Mare Nostrum", Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare, Centrul pentru Resurse Civice și Comisariatul pentru Societate Civilă, Vama Verde, Costineștiul Verde, Mangalia Verde, se alătură astfel mișcărilor protestatare pe aceeași temă ce vor avea loc concomitent în România, la Bârlad, București, Cluj și Timișoara.
"Vom ieși în stradă și vom aduce la noi sticle cu apă de 0,5 litri pentru a le depune în fața statuii, deoarece credem că aceasta va fi singura rezervă de apă potabilă din Dobrogea, rămasă după începerea forărilor prin fracționare hidraulică a gazelor de șist!", a declarat Mihaela Cândea, director executiv la ONG Mare Nostrum.
Prin acest miting de protest, Coaliția "Dobrogea Verde" dorește ca România să se alăture statelor care au interzis definitiv această metodă de exploatare a gazelor de șist pe teritoriile lor, efect realizat prin mișcările și protestele stradale ale societății civile.