Moment unic în această noapte. Ce se întâmplă cu Luna și cum ne afectează aceste fenomene

8228
2 min citire
Moment unic în această noapte. Ce se întâmplă cu Luna și cum ne afectează aceste fenomene - uitedecenudormibinecndestelunpli-1471524426.jpg
În noaptea de 18 august vom asista la două fenomene astronomice speciale – vor fi lună plină și eclipsă de lună, în același timp. Acest moment unic se va putea vedea doar parțial pe cer, însă efectele sale vor fi simțite din plin de anumiți nativi ai zodiacului. Este de așteptat ca în această perioadă să crească stările de nervozitate, și să suferim de insomnii. Potrivit clickpentrufemei.ro, cercetători din întreaga lume au studiat acest fenomen și au demonstrat că într-adevăr oamenii chiar au un comportament ciudat și sunt mai activi în nopțile cu lună plină. De altfel, atunci se petrec cele mai multe incidente violente, crimele și sinuciderile. 
Într-o anumită măsură, cu toții vom simți efectele acestor fenomene puternice, din punct de vedere al încărcăturii energetice. Totuși, pentru anumiți nativi ai zodiacului, schimbările vor fi cu adevărat importante.
Racii sunt sensibili atunci când vine vorba de lună plină, dar pentru că de data aceasta în ecuație intră și o eclipsă, efectele vor fi cu atât mai puternice. Mulți raci vor deveni irascibili, se vor certa cu oamenii din jur, cu partenerii de cuplu, cu familia, cu colegii. Alții vor trece de la agonie la extaz și vor avea stări ciudate, vor fi bucuroși și triști în același timp sau la intervale de timp foarte scurte.
Nativii lei vor deveni în următoarele zile atât de siguri pe ei, încât nu le va mai păsa de nimeni și de nimic. Ar putea răni oamenii dragi din jurul lor cu această atitudine, la fel de bine cum și-ar putea face rău chiar lor înșiși, fără să-și dea seama de asta.
Vărsătorii vor fi și mai sensibili. 
Peștii vor fi cei care vor primi toată energia pozitivă rezultată din aceste două fenomene astronomice – luna plină și eclipsa de lună. Ei se vor redescoperi, vor face alegeri bune care le vor aduce succes pe toate planurile și vor influența pozitiv și viețile celor din jurul lor, scrie unica.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0405 secunde