Negocieri la creditele în franci elvețieni. Ce recomandări face Protecția Consumatorilor

482
5
Negocieri la creditele în franci elvețieni. Ce recomandări face Protecția Consumatorilor - fotofondnegocierecredite1-1424715070.jpg

Articole de la același autor

Creditele în franci elvețieni i-au ruinat pe foarte mulți constănțeni. Oamenii sunt pe punctul de a-și pierde casa și de a rămâne cu datorii foarte greu de acoperit. Singura lor speranță este să mai găsească înțelegere la bănci și să iasă cumva la capăt. În sprijinul lor a venit Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care le-a cerut oficial băncilor să le ofere clienților soluții concrete, menite să acopere o parte semnificativă a costurilor apărute în urma creșterii valorii francilor elvețieni.


Tot ANPC le face recomandări împrumutaților să se documenteze foarte bine atunci când cer negocierea contractelor. "Întrucât ne așteptăm la acțiuni ale băncilor de a negocia cu consumatorii aspectele privind creștere cursului CHF asupra posibilităților de rambursare a creditelor respective de către împrumutați, considerăm că este bine să aducem la cunoștința acestora din urmă unele condiții pe care trebuie să le îndeplinească actele adiționale ce vor fi emise de bănci, condiții rezultate atât din unele prevederi legale, dar mai ales din practica constatată de până acum în această materie", declară comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Mihai Perifan. 


Astfel, actul adițional respectiv emis de bancă trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a putea fi acceptat. Data actului adiționat trebuie să fie aceeași cu data când vi se înmânează actul respectiv și să nu aibă o dată anterioară sau nicio dată. El trebuie să conțină modificările pe care banca le supune spre adopție consumatorului, să nu aibă informații cu mai multe sensuri și nici spații necompletate. El trebuie să aibă anexat noul grafic de rambursare. Dacă actul adițional face trimitere la vreo prevedere din alte acte, anexe sau aspecte, consumatorul să constate dacă acestea sunt la îndemâna imediată a sa, pentru a hotărî în cunoștință de cauză. "Din punct de vedere legal, orice notificare cu privire la modificarea con-ținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea acesteia în vigoare. Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neac-ceptare a noilor condiții. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită. De ase-menea, pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condițiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat să notifice consumatorul, în funcție de opțiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract, prin una sau mai multe metode: scrisoare recomandată, e-mail, sms, și va pune la dispoziția acestuia un nou grafic de rambursare", mai adaugă șeful OPC. 


Studiați actele înainte să semnați
În cazul în care banca îl solicită pe consumator să se prezinte la bancă și primește de la aceasta actul adițional în vederea negocierii respective, este bine ca acesta să solicite actul în două exemplare, spre studiu. Este foarte importantă solicitarea spre studiu a celor două exemplare, întrucât eventualele aspecte cu care consumatorul nu va fi de acord ce vor rezulta în urma studiului respectiv, să fie menționate de consumatori pe ambele exemplare. "Considerăm că aceste minime informații și recomandări au scopul atât de a acorda un sprijin oportun, competent și legal consumatorilor, cât și de a reprima eventualele tendințe sau încercări ale băncilor de a abate atenția acestora, sau de a găsi căi pentru interesul lor exclusiv, trecând pe lângă prevederile legale în cauză", adaugă Mihai Perifan.


Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

3. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

cristi
24 februarie 2015
oferta

Cea mai accesibila oferta de lucru! Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email [email protected]

EscorteDinRomania.ro
25 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 24 Februarie 2015
Stire din Economie : Francul elvețian, pus la punct de leu
Miercuri, 18 Februarie 2015
Stire din Economie : Francul elvețian a pierdut 2,72 bani
Pagina a fost generata in 0.9697 secunde