Nereguli constatate de Protecția Consumatorilor la restaurantul Noble din Murfatlar

347

Articole de la același autor

Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au desfășurat în perioada 01-15 martie a.c., o serie de acțiuni de control, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în unitățile de alimentație publică și magazinele alimentare din mediul rural.


Cu această ocazie, s-a efectuat o verificare a SC Georgi – Beca Food SRL, cu punct de lucru – restaurant Noble din Murfatlar, Calea București, nr.52.


În urma neregulilor constatate au fost aplicate următoarele sancțiuni:


- 3 amenzi contravenționale, în valoare de 13.000 lei;
- 1 avertisment;
- oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare neconforme în valoare de peste 1.900 lei;
- oprirea temporară a prestării serviciilor de alimentație publică până la remedierea deficiențelor constatate;
- propunerea încetării practicii comerciale înșelătoare.


Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Constanța, în timpul controlului, s-au referit la :
- Neprezentarea registrului unic pentru punctul de lucru verificat;
- În spatele vitrinelor frigorifice există gândaci morți și vii;
- Coșurile de gunoi existente în blocul alimentar nu au capac și acționare la picior existând astfel riscul de contaminare a preparatelor culinare;
- În vitrinele destinate răcirii băuturilor răcoritoare se depozitează materii prime și ciorbe gata pregătite fără elemente de identificare, fără respectarea vecinătăților și a temperaturii de depozitare;
- Ustensile de bucătărie nerecomandate în alimentație publică și aflate în stare de degradare;
- Se refolosesc ambalajele materiilor prime;
- Vitrine frigorifice neigienizate, cu vopsea exfoliată și pete de rugină;
- Aparatura de gătit prezintă depuneri de grăsime, praf și pete de rugină;
- Pavimentul neigienizat;
- Termograme necompletate din anul 2023;
- Nu există protecție împotriva insectelor;
- Practică comercială înșelătoare prin păstrarea în frigider a pastelor fierte contrar specificațiilor producătorului care menționează că după fierbere se amestecă cu sosuri și se servesc fierbinți.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1242 secunde