Nivelul radiațiilor la Cernavodă

188
1 min citire
Conducerea Centralei Nuclear-Electrica Cernavodă a anunțat că puterea electrică la borne din data de 16 iulie 2012, la Unitatea 2, a fost de 679,0 MWe.
Evacuările gazoase și lichide de radioactivitate au fost sub 1% din limitele aprobate de către autorități. Radioactivitatea evacuată în mediu de la CNE Cernavodă, pentru data de 15 iulie 2012, a fost de 0,0137 microSv, urmare a emisiilor în aer, și 6,63 E - 05 microSv, urmare a emisiilor radioactive în apă. Nu au fost emisii de gaze nobile. Nivelurile de radioactivitate ale mediului se încadrează în valorile fondului natural, fără să se producă modificări ale acestuia. Pentru probele de apă freatică analizele prin spectometrie gamma nu au detectat prezența radioactivității artificiale, iar concentrația de tritiu a fost sub limita de detecție de 2,5 Bq/l. În probele de apă din forajele de control de pe platforma DICA, precum și în cele de pe platforma depozitului intermediar DIDR, nu a fost detectată radioactivitate gamma artificială peste limitele de detecție. Apa potabilă nu conține radioactivitate artificială (tritiu sau radionuclizi gamma emițători) peste limita de detecție.
Debitul de doză gamma măsurat în Cernavodă, în data de 15 iulie 2012, a fost de 0,09875 microSV/h, valoare care se încadrează în valorile fondului natural din România.
În perioada 12 - 13 iulie 2012, s-a desfășurat la CNE Cernavodă vizita experților AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică) privind misiunea de evaluare ISPAS (International Phisical Protection Advisory Service). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0363 secunde