Noi metode de înșelătorie online. Când trebuie să fim suspicioși

164
Noi metode de înșelătorie online. Când trebuie să fim suspicioși - dnsc-1703588402.jpg

Articole de la același autor

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unui nou val de tentative de fraudă propagat prin intermediul rețelei de socializare WhatsApp.

Prin noile metode, utilizatorii sunt direcţionaţi spre canale de Telegram, unde atacatorii cibernetici încearcă să extragă date sensibile de la ei.

„În ultimele zile, DNSC a primit numeroase notificări din partea utilizatorilor din România cu privire la recepţionarea unor mesaje nesolicitate, sosite din partea unor necunoscuţi pe WhatsApp. Mesajele erau, de obicei, formulate în limba engleză sau în limba română”, a transmis DNSC.

Se pare că în spatele mesajelor nesolicitate se aflau de fapt infractori cibernetici, care încercau să îi convingă pe utilizatori să aprecieze anumite postări pe social media, de obicei fiind vorba despre cinci clipuri pe Youtube sau TikTok, cu scopul de a fi remuneraţi pentru acest serviciu.

„Pentru a-i convinge de legitimitatea acestei şanse de a face rapid bani, după trimiterea dovezilor, atacatorii transmiteau în conturile interlocutorilor care au completat acestă sarcină o anumită sumă de bani, însă, pentru a obţine banii corespondenţi task-ului prestat, erai redirecţionat către un canal de Telegram pentru a menţiona un cod care ar fi validat faptul că ai dus la îndeplinire sarcina. Mai departe, mulţumiţi de faptul că executând o acţiune simplă au generat sume cuprinse între 10 şi 50 ron, de la caz la caz, în câteva minute, potenţialele victime sunt încurajate să investească la rândul lor bani pe platforme care le-ar aduce oportunitatea de a câştiga şi mai mulţi bani”, explică DNSC.

Pentru a nu cădea pradă acestor înșelăciuni, experții recomandă să fim vigilenţi atunci când navigăm în mediul online şi să gândim logic, în special atunci când întâlnim o ofertă mult prea bună ca să fie reală. De asemenea, este indicat să fim suspicioşi atunci când primim astfel de oportunităţi rapide de câştig, mai ales când vin prin mesaje nesolicitate, de la conturi necunoscute.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.439 secunde