Noi sensuri unice pentru constănțeni, în cartierul Tomis III

263
< 1 min citire
Noi sensuri unice pentru constănțeni, în cartierul Tomis III - x-sensuri-1757933408.jpeg
Potrivit Primăriei Constanța, începând de luni, 15 septembrie, circulația rutieră a fost reorganizată în cartierul Tomis III prin instituirea regimului de sens unic dinspre strada Soveja către centrul comercial, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Tomis. Astfel, resistematizarea traficului rutier pe strada Soveja vine în completarea lucrărilor de reabilitare a bulevardului Tomis. „Tronsonul cuprins între strada Soveja și bulevardul Alexandru Lăpușneanu se află în plin proces de modernizare. Proiectul de resistematizare a fost avizat favorabil de Comisia de Circulație și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și a avut ca scop fluidizarea traficului rutier în zonă, eliberarea trotuarelor de mașinile parcate neregulamentar, precum și crearea de noi locuri de parcare. În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră", au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0414 secunde