Mai mulți constănțeni au semnalat la adresa redacției o situație care ridică probleme pe o porțiune a străzii Baba Novac, în zona aflată în proximitatea cartierului rezidențial, dar și a Cimitirului Municipal. Atât șoferii, cât și pietonii spun că se confruntă zilnic cu dificultăți de deplasare, generate de starea precară a infrastructurii.
Verificări în teren: gropi adânci în carosabil
În urma acestor semnalări, am mers la fața locului pentru a observa situația reclamată de locuitorii din zonă. Ajunși acolo, am constatat că pe carosabil au apărut gropi adânci, care, mai ales în perioadele ploioase, se umplu cu apă, transformându-se în adevărate capcane pentru conducătorii auto. În aceste condiții, gropile sunt greu de observat, iar riscul de a intra cu roțile în ele este unul foarte mare.
Șoferii spun că sunt nevoiți fie să le evite din mers, fie să frâneze brusc, ceea ce poate duce atât la avarierea autoturismelor, cât și la producerea unor incidente rutiere. Practic, în perioadele cu vizibilitate redusă sau ploaie, șoferii fac slalom printre gropi, în speranța că nu își vor distruge mașinile.
„Când plouă, nu îți dai seama cât de adâncă e groapa. Intri cu roata și simți imediat impactul. Nu e vorba doar de disconfort, ci de pagube serioase ale mașinii. Știam că au fost făcute niște lucrări, acum văd că au apărut iar gropile", ne-a declarat un conducător auto care tranzitează frecvent zona.
Trafic intens și gropi mascate de apă
Problema este amplificată de faptul că porțiunea respectivă este intens circulată, iar în momentele în care traficul este mai aglomerat, evitarea gropilor este îngreunată. Mai mult, apa acumulată după ploi maschează adâncimea acestora, crescând riscul pentru participanții la trafic.
Noroi cât cuprinde, în lipsa trotuarelor
În același timp, pietonii se confruntă cu o situație la fel de dificilă. Locuitorii zonei atrag atenția că trotuarul lipsește aproape în totalitate în apropierea Cimitirului Municipal, iar acolo unde ar trebui să existe un trotuar se formează bălți și porțiuni întinse de noroi. După fiecare ploaie, deplasarea devine o adevărată provocare, oamenii fiind nevoiți să își croiască drum printre bălți.
„Ca să ajungem la blocuri, la magazin sau cimitir trebuie să mergem pe o porțiune unde este numai noroi și nu există trotuar. Bătaie de joc pe banii noștri. Mai este puțin și noroiul ne ajunge până la glezne", ne-a spus o locuitoare din zonă.
Nu numai pe porțiunea unde nu există trotuar este noroi, ci și pe porțiunile unde au fost terminate lucrările de modernizare. Situația este cu atât mai problematică cu cât zona este frecventată zilnic nu doar de șoferi, ci și de pietoni care se deplasează spre cartierul rezidențial sau către Cimitirul Municipal.
Solicitare adresată administrației locale
Pentru o informare cât mai bună a cititorilor noștri, am solicitat informații despre această porțiune administrației locale. Vrem să știm dacă porțiunea de drum semnalată va avea trotuare și dacă se va interveni pentru acoperirea gropilor formate. În momentul în care vom primi răspunsul autorităților, îl vom publica.