Numărul bibliotecilor și cititorilor a scăzut pe timpul pandemiei

118
Numărul bibliotecilor și cititorilor a scăzut pe timpul pandemiei - numarulbibliotecilorsialcititori-1662485407.jpg

Articole de la același autor

În anul 2021, în România au funcționat 8.458 de biblioteci (unități administrative), cu 371 de unități mai puțin față de anul precedent, informează Institutul Național de Statistică. Ele au pus la dispoziția publicului circa 156 de milioane de volume, cu 2 milioane mai puțin față de anul 2020.

În mediul urban au funcționat 3.262 biblioteci, în scădere cu 112 față de anul 2020, cu un fond de carte de 121 de milioane de volume (trei sferturi din fondul național de carte disponibil în biblioteci). În mediul rural, deși numărul bibliotecilor este considerabil mai mare decât cel din mediul urban (5.196 biblioteci), fondul de carte este mult mai mic: doar 34 de milioane de volume.

Numărul utilizatorilor activi ai serviciilor bibliotecilor a fost de 2,1 milioane de persoane în anul 2021, cu 377 mii de utilizatori activi mai mic față de anul 2020. Distribuția acestora indică preponderența utilizării bibliotecilor școlare (52,6%) și a celor publice (36,9%).

Numărul volumelor eliberate diferiților utilizatori a fost, în anul 2021, de 16,3 milioane, cu 4,2 milioane mai mic față de anul 2020, unui utilizator activ revenindu-i, în medie, 8 volume pe an.

Rețeaua de biblioteci publice este formată din 1.962 de biblioteci județene, municipale, orășenești și comunale. Acestea au pus la dispoziția publicului circa 43 milioane de volume de cărți și periodice tipărite, reunind, în colecțiile proprii, 27,2 milioane de titluri de cărți tipărite și 43 de mii de titluri de cărți electronice.

Raportat la numărul de locuitori, în anul 2021, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 9,8 mii de locuitori. Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,2 volume pe an din colecțiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 785 mii de utilizatori activi pe an.

Pe fondul relaxării măsurilor luate în vederea răspândirii COVID-19, un utilizator activ a împrumutat de la bibliotecile publice (județene, municipale și orășenești și comunale), în anul 2021, în medie, 11,4 volume, față de anul precedent, când media a fost de 11,3 volume.

Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile școlare) a fost format, la sfârșitul anului 2021, din 9.484 de persoane, 90,9% fiind personal de specialitate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 30 August 2022
Stire din Social : Rata şomajului a ajuns la 2,56%
Pagina a fost generata in 0.6192 secunde