Peste 118.300 persoane s-au angajat în primele șapte luni ale anului

226
Peste 118.300 persoane s-au angajat în primele șapte luni ale anului - angajari-1660914419.jpg
În primele șapte luni ale anului 2022, au fost încadrate în muncă 118.385 persoane. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie, 52.879 au peste 45 de ani, 23.017 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 20.287 au între 25 și 35 de ani, iar 18.817 sunt tineri sub 25 de ani. Numărul femeilor încadrate este de 54.417, iar al bărbaţilor de 63.968, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 45,97 %, respectiv de 54,03 %.

În funcţie de rezidenţă, 62.028 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 56.357 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (39.441), gimnaziale (28.916), profesionale (27.079), 12.543 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele şapte luni ale anului în curs, 50.802 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM. De asemenea, în acest interval, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 265.189 persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2807 secunde