Numărul șomerilor cu studii superioare a crescut semnificativ în septembrie

272
< 1 min citire
Ponderea șomerilor cu studii universitare a crescut în septembrie cu 0,5 puncte procentuale față de luna anterioară, până la 5,5% din numărul total de 352.910 șomeri înregistrați la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor agenției, după absolvirea instituțiilor de învățământ, mulți absolvenți se înscriu în evidențele ANOFM pentru găsirea unui loc de muncă. "Astfel se explică și creșterea ponderii șomerilor sub 25 ani, cu 1,2 puncte procentuale, de la 18%, înregistrată în luna august, la 19,2%, în luna septembrie", se arată în comunicatul ANOFM.
În septembrie, la categoria șomaj de lungă durată erau înregistrați în evidențele agenției 13.673 tineri sub 25 de ani aflați în șomaj de peste șase luni.
Șomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional au ponderea cea mai mare - 76,7% - în rândul persoanelor care se adresează agențiilor județene de ocupare a forței de muncă în vederea găsirii unui loc de muncă, în timp ce șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezintă 17,8% din total.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0288 secunde