O tânără cu o boală rară, internată la Spitalul Județean

421
2 min citire
O adolescentă de 15 ani, diagnosticată cu miastenia gravis, o boală extrem de rară, a fost internată, luni, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Fata a fost adusă la urgența unității sanitare de părinți, după ce a făcut stop respirator.
Dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, ne-a declarat că pacienta a fost imediat resuscitată, dar șansele sale de supraviețuire sunt minime, întrucat boala este generalizată. Ieri, pacienta respira cu ajutorul aparatelor. Adolescenta a fost diagnosticată și tratată până acum la București.
Miastenia gravis este o boală extrem de rară, localizată sau generalizată, caracterizată prin oboseală și slăbiciune musculară. Pacientul nu mai are control nervos la nivelul mușchilor afectați și, din această cauză, se poate ajunge la stop respirator. Din păcate, tratamentul nu poate decât sa amelioreze simptomele bolii. În cazul adolescenților, situația este mai gravă, întrucat organismul acestora este în plină dezvoltare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde